30.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăIlie Bolojan: Unele jaloane din PNRR nu mai pot fi îndeplinite

Ilie Bolojan: Unele jaloane din PNRR nu mai pot fi îndeplinite

Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Iași, că România nu poate îndeplini unele jaloane asumate prin PNRR din motive obiective și că Guvernul negociază cu Comisia Europeană reducerea anumitor standarde pentru a evita pierderea fondurilor europene.

Premierul a afirmat că unul dintre exemplele problematice este cel legat de transportul feroviar, unde România și-a asumat creșterea vitezei pe calea ferată și reducerea întârzierilor. „Ne-am angajat să creştem viteza pe calea ferată, să reducem orele de întârziere, dar din păcate, nu reuşim acest lucru”, a spus Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului a explicat că aceste obiective nu pot fi atinse deoarece lucrările la unele tronsoane feroviare nu au fost finalizate și nu au fost schimbate locomotivele. „Nu s-au terminat lucrările la tronsoanele de cale ferată sau nu am schimbat locomotivele şi deci nu putem îndeplini un astfel de jalon”, a declarat premierul.

Ilie Bolojan a precizat că România încearcă să convingă Comisia Europeană să accepte modificarea standardelor asumate prin PNRR. „Este o miză importantă pentru noi ca, explicând Comisiei aceste situaţii obiective, să se accepte o coborâre a acestui standard în aşa fel încât să ne putem face absorbţia de bani”, a afirmat acesta.

Premierul interimar a mai anunțat că toate ministerele vor trebui să trimită în Parlament proiectele legislative necesare reformelor asumate de România. „În următoarea săptămână, toate ministerele vor trebui să depună în Parlament proiectele de legi, în aşa fel încât să putem să ducem în dezbaterea parlamentară toate aceste proiecte”, a explicat Ilie Bolojan.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...

Accident grav în Bucegi: Patru alpiniști au căzut în gol, după cedarea corzilor. Unul este în stare critică

Autoritățile au mobilizat mai multe echipaje medicale, trei elicoptere SMURD și un elicopter Black HawkPatru alpiniști au fost implicați într-un accident grav în Masivul...

Militarii Brigăzii 30 Gardă participă la parada de pe Champs-Élysées

Militarii români participă, în perioada 7-12 iulie, la antrenamentele și repetițiile desfășurate sub coordonarea autorităților franceze, necesare pregătirii ceremoniei oficialeRomânia va fi prezentă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă