25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăGuvernul a aprobat înfiinţarea Băncii de resurse genetice vegetale Buzău

Guvernul a aprobat înfiinţarea Băncii de resurse genetice vegetale Buzău

“La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost adoptată o hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică pentru România. S-a mai încercat la un moment dat să se creeze o astfel de bancă, în anii ’80, nu s-a finalizat, iată că am reuşit de această dată să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România în domeniile amintite. România are cea mai mare varietate de plante regionale şi tradiţionale din Europa în acest moment şi, neavând până în prezent această bancă, de-a lungul timpului s-au pierdut foarte multe seminţe şi ţara noastră a devenit dependentă de importul de seminţe pentru o serie de plante. Este, de asemenea, o măsură aşteptată de toţi legumicultorii, care va contribui pe termen lung la asigurarea securităţii alimentare a României”, a spus Barbu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că această bancă de resurse genetice vegetale va avea obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea, dezvoltarea şi conservarea resurselor fitogenetice şi va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău şi pe cuprinsul ţării, care cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale şi aromatice.

“Din cauză că nu am avut această bancă, am devenit la un moment dat dependenţi de importul de seminţe şi România cheltuie în prezent sume de mari de bani pentru procurarea materialului genetic din import, care nu este întotdeauna adaptat la condiţiile de climă din ţara noastră şi, de asemenea, există şi riscul să introducem în ţară diferiţi dăunători, diferite boli, care pot afecta şi alte soiuri. În momentul în care această bancă va deveni cu adevărat funcţională va contribui major la redresarea horticulturii româneşti prin introducerea în cultură a unor soiuri autohtone cu potenţial de producţie şi calitate superior, poate genera un număr mare de proiecte de dezvoltare regională şi naţională. S-a ales Buzău pentru localizarea acestei bănci având în vedere tradiţia existentă acolo. Este cel mai vechi bazin legumicol din ţară în care activează, din anul 1957, Staţiunea de cercetare – dezvoltare legumicolă Buzău şi totodată prima unitate de cercetare de profil din România”, a menţionat Nelu Barbu.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă