12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăAUR este un partid extremist și nu voi negocia cu ei, susține...

AUR este un partid extremist și nu voi negocia cu ei, susține Dan Barna

“Cu cei de la AUR nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere, am spus-o şi la tribuna Parlamentului, AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist”, a declarat vicepremierul Dan Barna, copreședinte USR PLUS, la postul de televiziune Digi 24.

Dan Barna a făcut acest comentariu ca reacție după scandalul iscat de o postare pe internet a unui membru AUR, C.V.N, postare în care se prezenta o listă de persoane publice din România care, în opinia autorului acestei postări, ar merita să primească “pedeapsa capitală”, adică să fie executate.

Această postare, de pe o rețea de socializare, prezintă o listă a „trădătorilor de țară” și este veche de două luni, dar a trecut neobservată până acum. Ea a ajuns să fie mediatizată abia acum două zile, în momentul în care una dintre persoanele de pe listă a anunțat că va face plângere la Poliție împotriva autorului postării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă