19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăFostul șef la curții constituționale intervine în războiul dintre palate

Fostul șef la curții constituționale intervine în războiul dintre palate

“Nu e un conflict instituțional”, a spus Zegrean, la Antena3, referitor la cererea lui Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul.

Curtea Constituţională a României a stabilit pe 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.

În cererea adresată CCR este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 – 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

“Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 – 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi. (…) Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie”, se arată în cererea lui Iohannis către CCR.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă