Adrian Năstase este de părere că PSD este acum un partid “în hibernare”, mult mai puțin activ decât sunt, de exemplu, PMP și AUR.
Adrian Năstase a făcut aceste considerații la o emisiune a postului Antena 3, după congresul de duminică al PMP. Despre PMP, Năstase presupune că va încerca să-și formeze un grup parlamentar, prin atragerea unor politicieni de la alte formațiuni, inclusiv de la PSD.
“Vor fi astfel de eforturi, aşa cum vor fi eforturi de a prelua, poate, câţiva oameni de la PSD. PSD-ul, fiind în hibernare, nici nu o să-l doară în momentul în care o să piardă câţiva parlamentari”, a susținut Adrian Năstase într-o emisiune a postului Antena 3.
Adrian Năstase consideră că starea de “hibernare” este o greșeală în care se complace PSD: “Ceea ce nu înţeleg foştii mei colegi de la partid este că, practic, aşa cum a apărut mişcarea AUR pe zona de dreapta, poate să apară şi pe zona de centru-stânga”.