Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Gabriela Firea (Foto: Arhivă)

Firea: PSD e în pragul sinuciderii. Miniștrii care se lasă conduși de directori tebuie să plece

Gabriela Firea, primar al Capitalei și vicepreședinte al PSD, a declarat, luni dimineață, că Partidul Social-Democrat ar fi "în pragul sinuciderii".

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 05.03.2018 - 11:56

În PSD există "frământări care nu au nicio motivație", ceea ce ar putea duce la "sinucidere politică", a declarat, luni, primarul Capitalei.

Gabriela Firea a susținut în acest context că există miniștri care "se lasă conduși de directori și de secretari de stat" și că acești miniștri "trebuie să plece". Drept exemplu, Gabriela Firea a invocat cazul ministrului PSD al Culturii, din anul 2017, care nu putea aproba un proiect al Primăriei Capitalei întrucât se opuneau oameni aflați în subordinea lui, în Ministerul Culturii.

Despre ea însăși, Gabriela Firea a spus, din nou, că nu dorește să candideze la postul de președinte al PSD (adică împotriva lui Liviu Dragnea) întrucât preferă să-și continue mandatul de primar al Capitalei.

Dacă nu va reuși să-și îndeplinească obiectivele de la Primăria Capitalei, Gabriela Firea a spus că va demisiona din toate funcțiile sale politice.

"Credeți că interesează pe cineva cine este vicepreședinte al PSD?", s-a întrebat, retoric, Gabriela Firea.

"Dacă voi avea susţinerea colegilor de la Bucureşti şi din Organizaţia de femei pentru un post de vicepreşedinte naţional voi candida, dar asta nu mă împiedică ca, în momentul în care voi constata că în continuare proiectele Capitalei sunt blocate, într-un timp rezonabil pe care doamna prim-ministru îl ştie, pentru că am dialogat pe acest subiect, dacă aceste termene sunt depăşite, nu mai aştept aşa cum am făcut până acum - îmi dau demisia", a susținut Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.

Comentarii

loading...