Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ecaterina Andronescu țintește la vârful PSD

Senatorul Ecaterina Andronescu își pregătește o candidatură la cel mai înalt nivel din PSD. Ea susține că ia în calcul o candidatură pentru funcțiile de președinte executiv sau secretar general al PSD.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 08.03.2018 - 12:07

"În comitetul executiv s-a stabilit că organizaţia din care face parte candidatul face o recomandare pentru poziţia de vicepreşedinte regional, nu s-a stabilit nimic în legatura cu preşedinte executiv şi, respectiv, cu secretarul general şi aş fi vrut să clarific aceste lucruri. Dl. secretar Neacşu confirmă ca s-ar fi discutat, dar eu am fost foarte atentă şi acest lucru nu s-a discutat. Am intrebat dacă în situiaţia în care se depune candidatura fără această recomandare se ia în calcul sau nu, raspunsul a fost ca da, se ia in calcul.", a spus Ecaterina Andronescu, la Realitatea.

Întrebată dacă interesul faţă de procedura de nominalizare înseamnă că va candida, Ecaterina Andronescu a declarat că se gândeşte foarte serios şi joi, ultima zi în care se pot depune candidaturile, va anunţa acest lucru.

Ecaterina Andronescu este într-un război mocnit cu Liviu Dragnea. Ea a încercat să candideze în Comitetul Executiv în care s-a ales premierul PSD, dar a fost ”rugată” să se retragă. Ulterior, Andronescu a fost ”sărită” și la funcția de ministru al Educației, dar a pierdut și funcția președinte al Comisiei de Educație din Senat.

Cel mai probabil, la Congres, Ecaterina Andronescu ar putea să candideze pentru funcția de președinte executiv și, aproape sigur, nu va avea sprijinul lui Liviu Dragnea, însă ar putea avea sprijin masiv în rândul liderilor PSD din țară.

Comentarii

loading...