14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăDragnea nu are mici pentru toată lumea care vrea să vină la...

Dragnea nu are mici pentru toată lumea care vrea să vină la sediul PSD. Cine este invitatul special

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, fiind întrebat despre evenimentul supranumit ”Grătar la Dragnea”, că nu îi poate primi pe toți cei care şi-au anunţat participarea, informează Mediafax.

Liviu Dragnea a subliniat că a lansat o invitaţie în acest sens, la sediul PSD, doar persoanei de pe Internet cu care a pus un pariu referitor la cine conducea maşina sa.

”Acel domn care a pus pariu pe o navetă cu bere că eu nu sunt la volan – căruia i-am livrat un selfie – l-am întrebat ce facem cu naveta cu bere, omul a spus că îşi ţine promisiunea eu am spus că, fiind o gazdă bună, aduc micii şi vă spun că aduc mici din Teleorman. Vă aştept să veniţi acolo şi sper să mâncaţi cu mine măcar un mic sau două persoane la un mic dacă nu aveţi curaj unul întreg şi să bem o bere. Şi cu alcool, şi fără alcool”, a spus Liviu Dragnea.

El a fost întrebat dacă vor fi invitate la ”grătar” şi persoanele care şi-au anunţat intenţia de a participa la evenimentul deschis pe Facebook ”Grătar la Dragnea”.

”Nu, pentru că nu cu ei am discutat. Eu n-am făcut rămăşag cu ei. Mai era o doamnă care ar fi vrut să vină şi a zis că bea doar limonadă. Aşa, de unde să am eu atâţia mici, domnişoară, să vin la toţi oamenii cu care mi-ar fi drag”, a afirmat Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă