Foto: Arhivă

Dăncilă, după ce a fost invitată să acționeze în cazul Kovesi: Întâi să văd ce va face preşedintele

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seara, la postul Antena 3, că aşteaptă mai întâi să vadă ce va face preşedintele Klaus Iohannis în privinţa revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, apoi va lua o decizie.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 11.04.2018 - 23:25

Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă va urma recomandarea lui Tăriceanu de a sesiza la CCR un posibil conflict juridic de natură constituţională, în cazul în care şeful statului nu va accepta propunerea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.

”Nu am ezitat niciodată să-mi asum responsabilitatea. Poate aceasta a fost şi motivul pentru care preşedintele Liviu Dragnea, partidul m-au susţinut pentru postul de prim-ministru. Vreau să văd în primul rând ce va face preşedintele pentru a putea lua o decizie, însă ceea ce pot spune sigur e că îl voi susţine pe ministrul Justiţiei”, a răspuns premierul Viorica Dăncilă.

Pe de altă parte, premierul Dăncilă a precizat că va discuta cu miniştrii pentru a cere desecretizarea eventualelor protocoale cu SRI.

”Din prima clipă poziţia mea a fost pentru desecretizare, să înlăturam toate aceste lucruri legate de protocoale. O să vorbesc cu miniştrii din cabinetul meu mâine să vadă unde sunt protocoale şi acolo unde sunt să desecretizeze”, a precizat, miercuri seară, Viorica Dăncilă.

O discuție pe acest subiect ar putea avea loc în cadrul ședinței de Guvern care este programată joi.

Comentarii

loading...