12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăDan Barna, despre pensiile speciale

Dan Barna, despre pensiile speciale

“E o necesitate pentru România, este un lucru pe care atunci când vom ajunge la guvernare îl vom face, am spus asta în mod constant. Ceea ce face acuma PSD, că încearcă să mai pună un plafon, să mai facă o impozitare, e un lucru care contribuie la repararea unei nedreptăţi sistemice, care există în această categorie. Nu e de lăudat pentru că ei o fac din disperare, nu o fac ca parte a unei politici publice asumate, adică să fim foarte clari: aici nu e niciun fel de dubiu şi asta se întâmplă pentru că timp de trei ani de zile au jumulit bugetul, şi-au bătut joc de creşterea economică generată de mediul de afaceri”, a spus Dan Barna la Realitatea TV.

Acesta a adăugat că nu este deranjat de faptul că PSD a preluat o temă susţinută anterior de USR, ”respectiv cea a reducerii pensiilor speciale”.

“Dacă PSD ar fi până la capăt rezonabili şi ar face şi modificarea Constituţiei pe Fără penali am fi foarte mulţumiţi”, a mai spus el.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că s-a convenit ”de principiu” să se impoziteze pensiile speciale mai mari de 10.000 de lei, dar şi să se limiteze numărul de călătorii gratuite cu trenul de care beneficiază studenţii din România. Forma finală a măsurilor va fi stabilită înainte de rectificarea bugetară. Teodorovici susţine că aceste măsuri nu se iau din lipsă de bani.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă