15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCristian Preda: Călin Popescu Tăriceanu se vede ca o persoană pură

Cristian Preda: Călin Popescu Tăriceanu se vede ca o persoană pură

Cristian Preda crede că „ar fi bine ca domnul Tăriceanu să renunţe să-şi mai închipuie şi să ne spună că e un înger”.

“Deocamdată, dânsul se vede ca o persoană pură şi serafică. E de fapt o carieră tristă. A fost la un moment dat un liberal şi acum, din nefericire pentru situaţia politică din România, e un serios obstacol într-un curs normal al liberalizării societăţii româneşti şi al consolidării acestei domnii a legii. E trist”, consideră Preda.

Eurodeputatul se întreabă dacă „chiar e bine să avem în fruntea instituţiilor, Senat, Cameră, membri ai Guvernului, oameni care stau mai degrabă să vadă dacă mai sunt citaţi într-un dosar sau avem nevoie de oameni care să-şi vadă 24 de ore din 24 de responsabilităţi ministeriale”

“Oamenii ăştia şi în general parlamentarii, oamenii ăştia ar trebui să delibereze în numele naţiunii (…) şi ei nu fac decât să se ocupe de micile lor sau marile lor afaceri de corupţie”, a conchis Preda.

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Miercuri seară, Tăriceanu spunea că la Senat nu a venit nicio cerere de la DNA. Astăzi, Claudiu Manda a spus că el a primit miercuri după-amiază solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă