19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăComisia Iordache își reia atribuțiile

Comisia Iordache își reia atribuțiile

“S-a votat prelungirea perioadei cu 120 de zile, nu vorbim de o reactivare (a Comisiei Iordache – n.r.), ci vorbim de faptul că o hotărâre a Parlamentului, a Birourilor permanente, stabilea un termen în care să funcţioneze. În momentul în care se consumă acest termen e nevoie fie să constaţi că s-a încheiat subiectul sau e nevoie de prelungire, tot printr-o hotărâre a Birourilor permanente reunite”, a explicat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, citează Agerpres.

Întrebat dacă se are în vedere modificarea Codurilor penale în această comisie în perioada următoare, el a răspuns: “Eu pot să vă spun ce a fost azi pe ordinea de zi şi anume prelungirea cu 120 de zile, spunând că încă sunt proiecte legislative pe care le au în circuit şi în dezbatere şi complexitatea acestora”.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au avut luni pe ordinea de zi o cerere formulată de Florin Iordache, preşedintele Comisiei pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei, privind prelungirea perioadei de activitate a comisiei.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă