12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCNA analizează discursul legat de proteste, de la Antena 3

CNA analizează discursul legat de proteste, de la Antena 3

Membra CAN consideră că, “vorbind despre violenţele din timpul protestului de pe 10 august, moderatoarea Alessandra Stoicescu şi invitaţii săi au făcut afirmaţii care încalcă legislaţia audiovizualului si care aduc aminte de manipulările specifice anilor 90”. “Afirmaţiile din emisiunea de la Antena 3 sunt foarte asemănătoare cu acelea pe care presa aservită puterii le făcea, după mineriada din iunie 90, pentru a încerca să justifice violenţa şi abuzurile împotriva manifestanţilor”, spuen Dorina Rusu.

Ea continuă: “Atunci, manifestanţii erau acuzaţi că sunt golani, drogaţi, plătiţi cu bani străini. Luni, în emisiunea de la Antena 3, moderatoarea si invitatii săi s-a încercat areditarea ideii că violenţele din Piaţa Victoriei nu au fost provocate de jandarmii şi de provocatorii pe care i-am văzut cu toţii, ci de oameni antrenaţi, cu pregătire paramiltară, anarhişti din gruparea Antifa, plătiţi de miliardarul George Soros. “Ăştia trebuie plătiţi şi hrăniţi bine, pentru că pregătirea asta cere multe calorii”, a declarat unul dintre invitati. Un alt invitat a afirmat că jurnaliştii care au fost bătuţi de jandarmi o meritau, fără ca din partea moderatoarei să existe vreo reacţie. În aceeaşi emisiune s-a afirmat că în zilele dinaintea protestului de pe 10 august, în România au intrat, pe la graniţa cu Republica Moldova, mercenari special veniţi pentru proteste. Niciuna dintre numeroasele acuzaţii nu a fost dovedită”.

De asemenea, Dorina Rusu precizează că s-a sesizat încă de săptămâna trecută “în legătură cu emisiunile de la Antena 3 în care un un personaj care incita la violenţă, Ovidiu Grosul, era prezentat drept organizator al protestelor. Am considerat atunci că intenţia postului era aceea de a acredita ideea ca protestul de pe 10 august este organizat de nebuni care vor razboi civil. Consider că este foarte posibil ca, prin felul în care a realizat aceste emisiuni înainte de protest, Antena 3 să-şi fi adus o contribuţie la violenţele de vineri seara”.

Dorina Rusu s-a mai sesizat şi în legătură cu afirmaţiile “mincinoase” şi ameninţările aduse de Liviu Dragnea procurorilor şi preşedintelui României, în emisiunea de la Antena 3, “Sinteza zilei”, difuzată pe 10 iunie. Rusu s-a sesizat şi în legătură cu declaraţiile ministrului Agriculturii făcute în emisiunea din 25 iulie, “Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, moderată de Radu Tudor. 

Din motive de cvorum, sedinţa CNA de marţi nu are loc. 

 

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă