32.7 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăPoliticăCiucă îl ironizează pe Ciolacu: ”Tot la Ceauşescu se întoarce, tot la...

Ciucă îl ironizează pe Ciolacu: ”Tot la Ceauşescu se întoarce, tot la Partidul Comunist”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacţionat după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut trimitere la un banc despre Nicolae Ceauşescu, în momentul în care a vorbit despre lipsa de comunicare dintre liderii coaliţiei aflate la guvernare, anunță Pro Tv.

”Tot la Ceauşescu se întoarce, tot la Partidul Comunist”, a afirmat Ciucă, despre Ciolacu.

”Păi vedeţi că nu a uitat? Tot la Ceauşescu se întoarce, tot la Partidul Comunist. Nu m-a sunat şi, chiar dacă m-ar fi sunat, nu i-aş fi răspuns pentru că, ştiţi cum se spune, la un telefon distanţă, lucrurile nu înseamnă că se rezolvă. În guvernare problemele se rezolvă prin soluţii, nu prin tastatură”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la România TV.

Declaraţiile preşedintelui PNL au loc după ce, la acelaşi post de televiziune, săptămâna trecută, Marcel Ciolacu l-a ironizat pe Ciucă, pe tema lipsei de comunicare.

”Guvernul României funcţionează foarte bine. Am văzut şi eu, dom’le, nu răspunde Ciucă lui Ciolacu. Vă aduceţi aminte de întrebarea aia la Radio Erevan? Cică dom’le, Ceauşescu a fost ilegalist? Răspuns: A fost semi-ilegalist. Întrebare: Cum adică a fost semi-ilegalist? Adică se pitea, dar nu îl căuta nimeni. Nu l-am căutat pe domnul Ciucă, la ce să nu îmi răspundă?”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV, joi seară.

Nicolae Ciucă a subliniat că secretarii generali ai celor două partide aflate la guvernare comunică, reafirmând că PNL nu va ieşi din Guvern.

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului „să explice de urgenţă ce va face pentru ca România să nu piardă cele aproximativ 1,1 miliarde de euro din PNRR”.

„Domnule Ciucă, pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund. Acest circ de-a opoziţia nu ajută pe nimeni. Şi nici pe dumneavoastră. Românii aşteaptă altceva de la un om de stat. În primul rând aşteaptă asumare. Iar tot ceea ce a invocat Comisia sunt lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

El i-a transmis lui Nicolae Ciucă faptul că lucrează „foarte bine” atât cu ministrul Sebastian Burduja pentru a „corecta toate nenorocirile făcute în companiile din energie de fostul ministru Virgil Popescu”, cât şi cu „SGG-ul condus de PNL” pentru a „relua cât mai repede procedurile la AMEPIP”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Grindeanu nu mai exclude o alianță PSD-AUR: „Românii trebuie respectați în decizia lor”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu mai respinge categoric posibilitatea unei viitoare colaborări guvernamentale cu AUR.Declarația marchează o schimbare de poziție față de...

Canicula din iunie a provocat cel puțin 12.000 de decese în Europa

Cel puțin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ zece state europene în urma valului de caniculă care a afectat continentul la...

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...
Ultima oră
Pe aceeași temă