19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiucă, explicații despre impozitele și taxele locale

Ciucă, explicații despre impozitele și taxele locale

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că noul mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale ar putea fi prorogat, în funcţie de decizia care va fi luată în coaliţie, menţionând că primarii au ridicat problema că nu există timpul necesar pentru corelarea normelor de aplicare a acestor prevederi din Codul fiscal.

“Am avut ieri întâlnire cu Asociaţia primarilor de comune, Asociaţia primarilor de oraşe, de municipii şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Fiecare dintre ei au ridicat această problemă, prin care au scos în evidenţă că mecanismul care ar trebui pus în funcţiune odată cu acea prevedere din ordonanţă este cât se poate de complicat şi, practic, nu există timpul necesar astfel încât să existe o corelare între normele care sunt prevăzute în structurile notariale, cele care sunt prevăzute şi după care lucrează administrativ (…) în interiorul primăriilor şi la nivelul autorităţilor locale”, a afirmat Ciucă, la o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu faptul că primarii au anunţat că au obţinut amânarea creşterii impozitelor şi taxelor conform Codului fiscal.

Ciucă a menţionat că problema va fi discutată în coaliţie pentru a se proroga această măsură.

“Ca atare, am preluat propunerea şi a rămas ca, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să analizăm şi, în funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, să prorogăm, nu s-o anulăm, ci este vorba de o prorogare de termen”, a adăugat premierul.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă