25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăCiolacu vrea alegeri anticipate

Ciolacu vrea alegeri anticipate

Liderul social-democraţilor a reiterat faptul că PSD este cel mai mare partid din România, care, mai mult, a şi câştigat alegerile parlamentare din 2020, dar le-a fost luat dreptul de a desemna premierul.

“Mă vedeţi, cumva, pe mine, pe Paul Stănescu, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu că vom susţine vreodată să rămână doamna Turcan, domnul Cîţu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu. Când avem o Românie normală – aşa a promis-o domnul Iohannis – şi încalci spiritul Constituţiei şi iei dreptul celor care au câştigat alegerile de a face propunerea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi consecinţele. Nu cred că este o catastrofă, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să avem şi alegeri anticipate. Sunt în Bulgaria (anticipate – n.r.). Oricum, PNRR trebuie renegociat, sunt o mulţime de ordonanţe de urgenţă care trebuie aduse în Parlament şi modificate”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă, la Timișoara.

Liderul PSD a mai adăugat că formaţiunea sa nu este angrenată într-un joc politic care priveşte alt partid, referindu-se la PNL.

“Pe noi ne interesează soarta românilor. Nu ne interesează nici cine va câştiga şefia PNL, pentru că oricare dintre ei (Ludovic Orban sau Florin Cîţu – n.r.) câştigă, este la fel de dăunător pentru România şi fiecare şi-a demonstrat capacitatea administrativă, pentru că unul dintre ei este premier, iar celălalt a fost premier şi vedeţi ce se întâmplă. (…) Nu suntem ipocriţi, ne asumăm trecutul, importantă este capacitatea noastră de a schimba viitorul, dar nu o putem face singuri decât împreună cu românii”, a menţionat Ciolacu.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă