13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCe spune Iohannis despre cazul Diana Șoșoacă

Ce spune Iohannis despre cazul Diana Șoșoacă

Klaus Iohannis se află la Bruxelles la reuniunea Consiliului European unde discută despre pandemia de covid-19, criza de pe piața energetică și tema securității și a Busolei Strategice.

Președintele Klaus Iohannis a avut și o serie de întrebări și răspunsuri pentru jurnaliștii care îl însoțesc în vizita sa de la Bruxelles. Printre întrebările enunțate de jurnaliști au fost și cea legată de cazul Diana Șoșoacă, acuzată că împreună cu soțul ei au îmbrâncit o ziaristă cunoscută din Italia.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Domnule Președinte, o să-mi permit să revin asupra Summitului Parteneriatului Estic de ieri, asupra Republicii Moldova. Ați fost un avocat deja al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, asta după ce, la Summitul precedent, țărilor din Parteneriatul Estic nu li s-a oferit această perspectivă a integrării. Aș dori să vă întreb în ce măsură e posibil ca acest orizont 2030 să fie realizabil dacă Republica Moldova are ambiția necesară și cu ce o poate ajuta Uniunea Europeană în contextul în care știm că avea acea situație complexă pe teritoriul Republicii Moldova.

Președintele României: Este clar că trebuie lucrat intens de ambele părți. Republica Moldova trebuie să pună în aplicare reformele, instituțiile statului trebuie să funcționeze în așa fel încât să corespundă cu așteptările europene, să fie respectate toate valorile europene. Este nevoie în multe domenii în Republica Moldova când vorbim despre economie, să se creeze prima dată condițiile de level playing field, cum se numește, adică o concurență echitabilă, corectă și o independență a producătorilor și a regulatorilor și așa mai departe. Deci sunt foarte multe chestiuni care trebuie rezolvate de Moldova în Moldova. În același timp, în cadrul Uniunii trebuie să existe o claritate strategică: vrem sau nu vrem ca Moldova să devină stat membru. România își dorește acest lucru, am spus-o de nenumărate ori, și putem să-i ajutăm, noi, România, putem să-i ajutăm să-și pregătească, să-și pună în practică reformele, să-și îmbunătățească performanța economică și vom face toate aceste lucruri.

Jurnalist: Domnule Președinte, ați vorbit în trecut despre „țopăiala fiscală” și aș vrea să vă întreb cum vedeți acum aceste măsuri propuse în interiorul coaliției de PSD, mă refer la impozitul pe cifra de afaceri a companiilor și alte măsuri care sunt mai degrabă opuse ideilor PNL.

Președintele României: Deocamdată este bine sa facem diferența între măsurile care chiar se adoptă și se pun în practică – și vedem aceste lucruri în aceste zile, sunt acte normative ale Guvernului care stabilesc ce se va întâmpla cu bugetul pe anul viitor, cu taxele, cu impozitele -, și discuțiile care sunt discuții politice.

Trebuie să vedem situația așa cum este. Avem o coaliție formată din social-democrați și liberali. Fiecare încearcă să-și promoveze politicile bazate pe o anumită doctrină. Dar asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala și amestecate. Deocamdată, am spus, s-a spus și se respectă, că nu vor fi majorate taxe și impozite și nu vor fi introduse altele noi. Mie, personal, acest impozit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, ca să mă exprim foarte clar. Dar, evident, în coaliție se vor discuta aceste chestiuni.

Fapt este că acum nu se introduce așa ceva. Deci, nu are rost să umflăm o temă care a fost o temă de discuție în coaliție fără să fie aplicată practic. Pe de altă parte, în discuțiile cu liderii coaliției, eu am subliniat foarte clar că trebuie să respectăm cadrul macro la care ne-am angajat – trebuie să scădem deficitul, trebuie să facem reforme structurale și trebuie să ne apucăm să facem reformele care sunt stabilite prin PNRR. Deci, atenție, nu sunt propuse, sunt stabilite! Noi ne-am angajat, noi, România, ne-am angajat să facem aceste reforme și le vom face.

Este, pe de altă parte, foarte clar că discuțiile în coaliție vor continua, dar acesta nu este un lucru rău. Eu cred că este un lucru bun și natural. Mai ciudat mi s-ar părea să fie un partid social democrat și un partid liberal și să nu discute despre aceste lucruri. Trebuie discutate, trebuie clarificate, și, până în momentul de față, impresia mea este că s-a ajuns la concluzii rezonabile și Guvernul se mișcă până acum foarte bine.

Jurnalist: Cum apreciați că este construcția bugetului pentru anul viitor până în acest moment și dacă sunteți încrezător că îl veți promulga până la sfârșitul anului?

Președintele României: Haideți mai întâi să vedem primul draft al acestui buget. Nu va fi un buget de mare cheltuială, Fiindcă, dacă vrem să ne încadrăm în deficitul pe care ni l-am propus, și vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist. Am discutat în câteva rânduri cu premierul despre acest lucru și este, cel puțin la nivel de Guvern, foarte clar, că bugetul trebuie să fie unul realist, clar și bine fundamentat. Asta este ce aștept eu de la acest buget și, evident, dacă va fi construit așa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio problemă în a promulga un astfel de buget.

Jurnalist: În țară, un caz care a stârnit reacții, inclusiv din partea Comisiei Europene, dar și a Ambasadei Statelor Unite în România, a fost al excluderii din magistratură a judecătorului Cristi Dănileț, pentru niște postări pe rețele de socializare. Cum vedeți dumneavoastră această decizie?

Președintele României: Sincer, mie mi se pare o decizie destul de stranie, dar nu pot să comentez deciziile care se iau în CSM, CSM care, conform Constituției, garantează independența justiției. Totuși, cred că se putea analiza mult mai în profunzime această chestiune. Oricum, nu este definitivă, există calea Înaltei Curți, care probabil va fi sesizată, așa am înțeles din media, și care va reanaliza această chestiune.

Jurnalist: Domnule Președinte, scurt un comentariu legat de un scandal intern, care, iată, a devenit unul internațional, cel în care este implicată senatoarea Ivanovici Șoșoacă. Autoritățile române sunt acuzate de cele italiene că nu au intervenit suficient, Poliția română mai exact. Ambasadorul României la Roma a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe tocmai pe acest incident. Care este poziția României? Ați fost informat de Poliție? Considerați că au intervenit corect în acel incident?

Președintele României: Este un incident absolut regretabil și trebuie să fim foarte clari: sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România! Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit, trebuie să își facă datoria cu vârf și îndesat, cum se spune, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare. Este posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este: solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care este absolut regretabil și, ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă