14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăPonta, Grindeanu și Tudose și-au luat concediu fără decret prezidențial

Ponta, Grindeanu și Tudose și-au luat concediu fără decret prezidențial

Președintele Klaus Iohannis a cerut Curții Constituționale (CCR) soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu premierul Viorica Dăncilă. Motivul invocat este faptul că premierul și-a luat concediu delegându-i atribuțiile vicepremierului Paul Stănescu. Șeful statului susține că ar fi trebuit informat pentru a putea desemna un interimar. 

„Rolul constituțional și specificul atribuțiilor prim-ministrului presupun ca acesta să își exercite atribuțiile permanent și neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanță. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, chiar și cu acest prilej, devin incidente prevederile constituționale referitoare la interimatul funcției de prim-ministru”, se arată în cererea președintelui. Mai exact, Klaus Iohannis susține că premierul a omis să-i aducă la cunoștință „imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile în perioada 6-13 august 2018”, împiedicând astfel acțiunea președintelui de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuțiile de prim-ministru prin emiterea unui act. 

Concret, articolul constituțional invocat de președinte (107 alin 3) prevede că dacă primul-ministru este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru.

 

Ce s-a întâmplat în cazul Ponta

Cu toate acestea, din 2014, de cât Iohannis este președinte Klaus Iohannis a semnat un singur astfel de decret, în iunie 2015, la cererea fostului premier Victor Ponta. Acesta s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile de premier din cauza unei operații la genunchi, efectuate în Turcia. Pe 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a semnat un decret de desemnare a vicepremierului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta. Cu excepția acestei situații, Victor Ponta și-a delegat în mai multe rânduri atribuțiile către Gabriel Oprea, fără vreun decret din partea președintelui, ci doar printr-o simplă decizie a premierului. În 2015 Ponta a semnat cel puțin trei astfel de decizii (potrivit datelor din Monitorul Oficial): una pentru perioada 10-17 februarie când a fost într-o vizită în SUA, alta pentru perioada 9-13 aprilie 2015, pentru vacanța de Paște, și încă una pentru perioada 29 iulie – 09 august 2015 când a plecat în vacanță cu familia.

Aceste decizii erau emise ”în temeiul art. 19 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor”. Acest articol prevede că ”în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin primul-ministru emite decizii, în condițiile legii”.

 

Între lege și cutumă

Și fostul premier Sorin Grindeanu a semnat o astfel de decizie, pentru perioada 18-22 ianuarie 2017 când a fost într-o vizită în SUA, delegându-și atribuțiile către vicepremierul Sevil Shhaideh. La rândul său, fostul premier Mihai Tudose și-a delegat atribuțiile de șef al Guvernului către vicepremierul Marcel Ciolacu în perioada 11-15 august 2017.

Așa cum menționam, Constituția prevede că dacă primul-ministru este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. Articolul este preluat în aceeași formă și în Legea de organizare a Guvernului (90/2001), fără nicio prevedere suplimentară. Cu alte cuvinte, legiuitorul nici nu s-a gândit să definească imposibilitatea exercitării mandatului și care este procedura pentru situațiile în care premierului își poate exercita mandatul dar nu o face (pentru că pleacă în concediu de pildă).

Termenul de imposibilitate a premierului de a-și exercita funcția nu este definit în Constituție, iar atunci când premierul merge în concediu, nu este în imposibilitate de a-și exercita mandatul, a explicat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale. Avându-i pe viceprim-miniștri, poate să numească pe unul dintre ei să îi țină locul, susține Zegrean.

 

Dialog telefonic

Şeful statului a subliniat că Viorica Dăncilă l-a sunat să-i spună că pleacă în concediu, după ce el a înaintat demersul la Curtea Constituţională. ”Şi ştiţi ce mi-a spus? Că nu a ştiut că se publicase. Mai ireal, mă scuzaţi, nu cred că se poate. Acest stil de conducere iraţional, ireal, nu poate să continue”, a spus Iohannis, la Consiliul Național al PSD.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă