22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăCCR admite sesizarea PNL şi USR cu privire la legea finanţării partidelor

CCR admite sesizarea PNL şi USR cu privire la legea finanţării partidelor

 

Deputaţii PNL şi USR au sesizat pe 15 mai CCR cu privire la acest act normativ.

Semnatarii precizează că legea a fost anterior declarată neconstituţională, iar Parlamentul a reexaminat actul normativ, însă cu încălcarea unei decizii a Curţii Constituţionale din 2017.

Astfel, se arată că opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.

Deputaţii PNL şi USR spun că legea a fost adoptată cu încălcarea considerentelor acestei decizii a CCR, fapt care atrage încălcarea articolului 147 alineatul (4) din Constituţie, referitor la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

Semnatarii sesizării invocă şi încălcarea principiului supremaţiei Constituţiei şi respectării legii.

Aceştia precizează că propunerea legislativă iniţială nu a vizat decât abrogarea alineatului (2) al articolului 59 din Legea 334/2006, pentru motivul că reglementările sale s-ar fi regăsit şi în dispoziţiile art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege.

Ei mai spun că expunerea de motive a fost greşită încă de la depunerea proiectului de lege.

“Justificarea extrem de sumară prevăzută în expunerea de motive nu are nicio legătură cu obiectul reglementării, iar abrogarea propusă urma să aducă modificări importante în privinţa beneficiarilor legii, constând în obligarea organizaţiilor minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat să îndeplinească toate îndatoririle legale care revin partidelor politice şi altor organizaţii ale cetăţenilor care au obţinut numere mai mari de mandate. Această necorelare dintre expunerea de motive şi obiectul de reglementare real al propunerii legislative, care subzistă şi în raport cu forma finală a acesteia, fiind neremediată până la data adoptării, reprezintă o gravă încălcare a dispoziţiilor art. 6 şi art. 32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, se arată în sesizare.

Semnatarii sesizării invocă şi faptul că abrogarea unui mare număr de alineate care prevedeau separat sancţiunea aplicabilă în anumite situaţii, corelată cu modificarea articolului referitor la sancţiunile contravenţionale, în sensul renunţării la trimiterile către alte texte din lege în favoarea reluării în scris a descrierii faptelor respective, încalcă mai multe articole din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

PNL şi USR afirmă că actul normativ încalcă şi principiul calităţii legii, indicând faptul că au fost introduse mai multe texte cu exprimări interpretabile.

“Pentru toate acestea, solicităm Curţii Constituţionale a României să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională”, arată semnatarii sesizării.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 9 mai modificarea legii privind finanţarea partidelor politice, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, după sesizarea formulată de USR, PMP şi PNL.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă