Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a anunțat că declină o eventuală nominalizare pentru funcția de ministru al Sănătății într-un posibil Guvern Tomac, precizând că dorește să contribuie la dezvoltarea sistemului sanitar din actuala sa poziție de reprezentant al medicilor.
Cătălina Poiană a reacționat după apariția în spațiul public a unor informații privind o posibilă nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Sănătății într-un guvern tehnocrat. Președintele Colegiului Medicilor din România a transmis că apreciază încrederea acordată, însă nu intenționează să accepte o astfel de propunere.
„Am văzut în spaţiul public informaţii referitoare la o eventuală propunere de nominalizare a mea pentru poziţia de Ministru al Sănătăţii din perspectiva unui guvern tehnocrat. Mulţumesc tuturor pentru încredere, dar declin cu respect această eventuală nominalizare”, a afirmat Cătălina Poiană într-o postare publicată pe Facebook.
Ea a precizat că își dorește să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate, însă consideră că, cel puțin în prezent, poate susține schimbările necesare din funcția de președinte al Colegiului Medicilor din România
Cătălina Poiană a arătat că viitorul ministru al Sănătății trebuie să fie „o persoană care a demonstrat calităţi manageriale incontestabile, cu rezultate obţinute, care cunoaşte sistemul de sănătate profund şi poate prezenta un plan cu obiective şi termene concrete şi îşi poate asuma capitolul dedicat sănătăţii din programul de guvernare”. Totodată, ea consideră important ca viitorul titular al portofoliului să se consulte cu Colegiul Medicilor, în calitate de reprezentant al corpului medical.
„Nu caut şi nu am căutat funcţii. Fiecare trebuie să fie responsabil şi să fie convins că, în momentul respectiv, este pregătit, are cunoştinţele şi abilităţile să îşi dedice activitatea şi să îşi asume responsabilitatea aferentă unei poziţii oficiale. Nu este o funcţie de bifat mediatic!”, a subliniat președintele Colegiului Medicilor.
În mesajul său, Poiană a mai transmis că proiectele finalizate și beneficiile aduse pacienților și sistemului sanitar vor defini activitatea viitorului ministru al Sănătății. Ea a adăugat că va continua, împreună cu echipa sa, să susțină schimbările necesare din sistemul medical. Printre numele vehiculate pentru preluarea portofoliului Sănătății în Cabinetul Tomac se mai află medicul Ștefan Bușnatu și managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu.