-2.4 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
AcasăPoliticăBudăi: Au început să fie emise voucherele electronice

Budăi: Au început să fie emise voucherele electronice

Au început să fie emise voucherele electronice prevăzute în Programul Sprijin pentru România! Îi asigurăm pe toți beneficiarii că vor ajunge la ei cât mai curând posibil, iar banii vor putea fi folosiți oricând!, scrie ministrul pe pagina de socializare. 

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Val de insolvențe la final de 2025: peste 1.000 de firme au intrat în procedură într-o singură lună

Doar în ultima lună a anului 2025, peste 1.000 de companii au intrat în insolvențăUltimele luni din 2025 au adus o presiune tot mai...

Avertisment de la Moscova: „Groenlanda ar putea vota aderarea la Rusia”

În contextul tensiunilor internaționale generate de intențiile președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda, fostul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a făcut...

Gerul extrem paralizează România: decese, intervenții de urgență și școli închise

Temperaturile scăzute au declanșat tragedii în mai multe județe din România. Autoritățile și specialiștii avertizează asupra pericolelor expunerii la frig.Un bărbat de 65 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă