4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăPoliticăBode l-ar vrea plecat pe Arafat de la DSU. Ce a declarat...

Bode l-ar vrea plecat pe Arafat de la DSU. Ce a declarat luni

Lucian Bode a fost întrebat de jurnaliști, luni, cum comentează scandalul momentului, în care se cere demisia șefului DSU, Raed Arafat.

„Nimeni nu este de neînlocuit. (Mă refer – n.r.) inclusiv ministrul Bode, inclusiv la secretarul de stat Arafat, mă refer la toată lumea. Dar legat de Foișor (…), ca simplu cetățean, am văzut și eu ce am văzut cu toții că modul în care a fost organizată externarea pacienților în seara zilei de vineri nu a fost deloc în regulă. De ce s-a ajuns aici, când s-a semnat ordinul de transformare a spitalului în spital COVID, de mutare a pacienților… Mutarea pacienților nu a hotărât-o nici Ministerul Sănătății, nici DSU. Medicul curant spune dacă pacientul este transferat în altă unitate spitalicească sau este externat. Totodată, de comun acord medic – pacient hotărăsc cum anume se face externarea”, a spus Bode.

Ministrul de Interne s-a declarat „șocat” de modul în care a fost preluat un pacient, în portbagajul mașinii aparținătorilor.

„Am văzut acea imagine care ne-a șocat pe toți când am văzut că un pacient este introdus în portbagajul unei mașini a aparținătorilor. Și am întrebat imediat ce se întâmplă și am înțeles că medicul curant, împreună cu pacientul și cu familia pacientului au hotărât, pentru că au aranjat în așa fel mașina încât să poată fi transportată în mașina personală, să facă acest lucru. Dar eu spun că putem discuta foarte multe cauze, de ce s-a întârziat atât de mult, de ce doar după câteva ore după ce s-a semnat ordinul a venit și acceptul managerului. Sunt multe de discutat, dar vorbim de cauze. Efectul l-am văzut cu toții și așa ceva este inadmisibil să se mai întâmple”, a mai spus Lucian Bode.

Potrivit ministrului de Interne, era la îndemâna celor care au realizat aceste externări să introducă ambulanțe pentru fiecare pacient externat sau transferat.

„Eu niciodată nu aș fi lăsat pacienții în miez de noapte să fie traumatizați, pentru că ceea ce s-a întâmplat acolo, proteste, protestatari, presa făcea datoria, nu a fost deloc în regulă în primul rând pentru pacienți. Este un lucru din care trebuie să învețe cu toții (…)”, a mai spus ministrul.

El spune că nu l-ar putea demite pe Raed Arafat, pentru că este numit prin ordin al primului ministru, dar a discutat despre intevenție cu șful DSU: „Eu persanal i-am cerut atunci că găsească o soluție urgent și ați văzut ca toți bolnavii să fie transportați cu ambulanța. După cum ați putut observa, în a doua parte a intervenției bolnavii au fost externați sau transferați cu ambulanțele”.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...

Dobânda fixă: Scutul împotriva imprevizibilității economice

Un credit cu dobândă fixă elimină incertitudinile asociate fluctuațiilor pieței, spun analiștii financiari Dobânda fixă la un credit ipotecar nu este doar un instrument financiar,...

Elena Lasconi: Înainte de orice, sunt un om care dorește binele României

Liderul USR, Elena Lasconi, a vorbit despre acordul partidelor proeuropene de a intra împreună la guvernare și a spus că momentul „foarte greu” prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă