11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăAvocatul Poporului: Comisia de la Veneția, îngrijorată de proiectul care modifică Legea...

Avocatul Poporului: Comisia de la Veneția, îngrijorată de proiectul care modifică Legea ONG

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit luni cu o delegaţie a Comisiei de la Veneţia, din care au făcut parte Herdis Thorgeirsdottir, prim-vicepreşedinte al Comisiei, Alice Thomas, expert, Ziya Caga Tanyar, administrator, Richard Clayton, avocat. Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat la reuniune de Ilinca Ilie, consilier diplomatic, precizează Avocatul Poporului, într-un comunicat dat publicității joi.

În cadrul întâlnirii, membrii Comisiei de la Veneţia s-au arătat îngrijoraţi în legătură cu proiectul de Lege referitor la modificarea Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (proiect adoptat tacit de către Senat şi aflat în procedură la Camera Deputaţilor). Delegaţii au precizat că au fost sesizaţi cu privire la faptul că proiectul sus-menţionat ar încălca standardele internaţionale în domeniu.

Avocatul Poporului a declarat că instituţia nu are prerogative de examinare a proiectelor de lege aflate în procedură parlamentară. Victor Ciorbea a adăugat faptul că, în faza procedurii parlamentare, iniţiatorii proiectelor pot consulta Avocatul Poporului, însă acest lucru nu s-a întâmplat în privinţa respectivului proiect de act normativ. El a afirmat că abia după adoptarea actului normativ de către Parlament, Avocatul Poporului face efectua controlul de constituţionalitate şi conformitatea cu reglementările internaţionale.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a precizat marţi că a discutat cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia despre proiectul de lege pe care l-a iniţiat împreună cu deputatul Liviu Pleşoianu referitor la finanţarea ONG, şi nu despre legile Justiţiei.

„Am fost informat în urmă cu mai multe zile de faptul că la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au primit sesizări sau a fost atenţionată în legătură cu proiectul de lege iniţiat de mine şi de Liviu Pleşoianu cu privire la transparentizarea finanţării ONG-urilor şi o reglementare ceva mai clară şi mai predictibilă în privinţa acordării statutului de organizaţie de utilitate publică. APCE a solicitat o informare din partea Comisiei pentru Democraţie prin Drept, cunoscută sub numele generic ”, a precizat Şerban Nicolae, care a arătat că a programat o întâlnire cu acest corp de experţi, din care fac parte şi doi membri ai Comisiei de la Veneţia din Islanda şi din Marea Britanie.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă