11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăPoliticăAurescu, intervenție în cadrul Conferințe de la Bruxelles privind sprijinirea viitorului Siriei

Aurescu, intervenție în cadrul Conferințe de la Bruxelles privind sprijinirea viitorului Siriei

În intervenția sa, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reafirmat importanța pe care România o acordă regiunii Orientului Mijlociu, din perspectiva stabilizării și dezvoltării acesteia. Șeful diplomației române a făcut un apel ferm la intensificarea demersurilor pentru o soluționare pe cale politică a crizei din Siria, exprimând sprijinul pentru un rol crescut al UE și al comunității internaționale în impulsionarea negocierilor pe acest dosar. De asemenea, a subliniat necesitatea unor eforturi internaționale concertate pentru ameliorarea gravei situații umanitare și protejarea refugiaților sirieni.  

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să sprijine ameliorarea situației umanitare din Siria, dezvoltarea și reziliența statelor din regiune care găzduiesc un număr important de refugiați, precum și demersurile UE și ONU care vizează soluționarea crizei siriene. În acest sens, a anunțat că Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, va acorda în 2021 un sprijin financiar de 150.000 de euro pentru refugiații sirieni și va onora angajamentele multi-anuale asumate anterior.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a evocat acțiunile României de asistență umanitară, accentuând însemnătatea deosebită a educației pentru asigurarea viitorului Siriei și al regiunii. Astfel, a precizat că țara noastră a acordat 143 de burse pentru studenții sirieni, în anul academic 2019-2020, și a exprimat angajamentul de a continua acest tip de sprijin.

În același timp, oficialul român a reconfirmat angajamentul României de a susține în continuare eforturile internaționale de combatere a terorismului, în calitatea sa de stat membru al Coaliției Globale anti-DAESH. Având în vedere necesitatea asigurării unui mediu sigur pentru reîntoarcerea refugiaților, eradicarea grupărilor teroriste din Siria rămâne o prioritate.

Reuniunea a prilejuit reconfirmarea sprijinului comunității internaționale pentru implementarea unei soluții politice la criza din Siria, în conformitate cu Rezoluția Consiliului de Securitate nr. 2254/2015 și Comunicatul de la Geneva (2012), la zece ani de la începerea protestelor în Siria. A fost, de asemenea, exprimat sprijinul pentru impulsionarea negocierilor și a dialogului între părți cu scopul final al identificării unei soluții pașnice. Reuniunea a evidențiat îngrijorarea comunității internaționale cu privire la continuarea conflictului din Siria și prelungirea crizei umanitare, fiind subliniat impactul negativ al conflictului prelungit asupra categoriilor celor mai vulnerabile ale populației civile din Siria și asupra refugiaților sirieni din țările vecine. A fost reiterată necesitatea continuării asistenței umanitare pentru refugiații sirieni și comunitățile care îi găzduiesc, participanții anunțând cu această ocazie sprijinul financiar pe care îl vor acorda în continuare.

Seria de Conferințe privind sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii, co-organizată anual de Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite, are ca obiectiv reînnoirea angajamentelor politice, financiare și umanitare ale comunității internaționale în beneficiul sirienilor, a statelor vecine Siriei și a comunităților celor mai afectate de criză.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă