Pentru a accede în acest spațiu, România are nevoie de ridicarea MCV, care, la rândul său, nu se poate face fără desființarea SIIJ. Într-o emisiune televizată la care a participat alături de liderul deputaților UDMR, ministrul justiției, Stelian Ion a reiterat că România nu este singură, ci parteneră în Uniunea Europeană și că trebuie să respecte tratatele și legislaţia agreeate. „Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare. Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen”, a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.
„Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (…) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA”. STELIAN ION, MINISTRUL JUSTIȚIEI
La rândul său, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, i-a transmis lui Stelian Ion să se ocupe de problemele din Justiţie şi nu de situaţia din Ungaria sau Polonia. „Eu l-aş ruga pe domnul ministru să se uite în propria ogradă şi să fie ministru în România, să nu se ocupe de problemele din Polonia şi Ungaria, că nu este ministru al Justiţiei în Polonia sau Ungaria”, a declarat Csoma Botond.
Deputatul UDMR nu se afla însă la prima ieșire la adresa ministrului. Cu doar o zi înainte, Csoma Botond spunea că Ion are o atitudine „total inacceptabilă” şi „alunecă spre stalinism”, deoarece „crede că este în posesia adevărului absolut”.
Un ciomag împotriva magistraților
Ulterior, și Stelian Ion a atacat Uniunea, spunând că Secţia specială a fost un „ciomag” gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor. Ministrul a spus că mutarea Secției Speciale în cadrul Parchetului General, așa cum cere amendamentul depus de UDMR la Parlament, nu este o soluție. Ion a reamintit că UDMR a susținut şi a sprijinit prin vot înfiinţarea Secţiei speciale și îi este greu să se „desprindă” de această opinie. „În 2017-2018, UDMR a votat împreună cu PSD înfiinţarea Secţiei speciale. Din păcate nu şi-au schimbat acest discurs, vorbesc în continuare de abuzuri împotriva cetăţenilor, judecătorilor, făcute de DNA. Eu spun că a fost un discurs şi un atac permanent în acei ani împotriva DNA”, a spus Stelian Ion.
Ministrul Justiţiei consideră că Secţia specială a fost un „ciomag” gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor. Ion a subliniat că amendamentul susținut de UDMR este foarte grav și că menţinerea Secţiei speciale înseamnă o lovitură dată DNA. „Chestiunea aceasta cu abuzurile DNA a fost folosită ani de zile, în anumite zone, pentru a afecta această instituţie. (…) UDMR continuă discursul din 2017-2018, pe care îl avea împreună cu PSD. Dacă au ales să intre în această coaliţie, ar fi trebuit să se adapteze situaţiei. Noi nu acceptăm să se întâmple în România ce s-a întâmplat în perioada 2017-2018, când Justiţia era pur şi simplu terfelită, călcată în picioare. Această Secţie a fost un ciomag gândit de PSD la momentul acela, împreună cu UDMR şi cu cine o mai fi susţinut, împotriva magistraţilor. Restul sunt poveşti”, a mai spus Stelian Ion.
PNL evită conflictul
Premierul Florin Cîţu a dat marți semnalul că liberalii nu mai vor să intervină în conflictul dintre USR PLUS și UDMR. El a spus că SIIJ a fost desfiinţată prin proiectul de lege aprobat în Guvern, iar acum „este rolul Parlamentului, sub îndrumarea Ministerului Justiției, să vină cu cea mai bună soluţie”, precizând că discuţiile pe acest subiect urmează să fie reluate săptămâna viitoare. „ În ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte Guvernul, noi am venit cu o soluţie prin care am desfiinţat Secţia specială. UDMR, USR au un punct diferit, eu cred că putem să găsim un element comun aici, de aceea am cerut ca şedinţa de ieri (a coaliţiei de guvernare – n.r.) să fie suspendată, s-o amânăm şi să revenim după ce se întâlnesc experţii”, a afirmat Florin Cîţu.