14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăPoliticăAlocuțiunea Președintelui României, Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de deschidere a...

Alocuțiunea Președintelui României, Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2021-2022

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 4 octombrie 2021, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2021-2022.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

Domnule Rector,

Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Vicepreședinte al Camerei Deputaților,

Domnilor miniștri,

Stimați profesori,

Dragi studenți,

Mă bucur să deschid noul an universitar alături de comunitatea studenților și a profesorilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Cu o tradiție de peste 160 de ani, aici s-au format generații întregi de medici care au contribuit la îmbunătățirea sistemului național de sănătate.

Având astfel de modele drept călăuză pe parcursul anilor de studii, sunt convins că voi, cei tineri, medicii de mâine, veți face ca sistemul nostru de sănătate să fie tot mai aproape de nevoile pacienților.

Această grea perioadă a pandemiei de COVID-19 a pus și mai mult în evidență importanța învățământului medical la standarde înalte.

Medicii, rezidenții și, de multe ori, studenții din universitățile de medicină și farmacie au fost în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, riscându-și sănătatea și chiar viața. Iar pentru asta, vă mulțumesc!

La finalul liceului, tinerii au de luat o decizie majoră: cea legată de viitoarea profesie. Voi, dragi studenți, ați decis să onorați vocația de medic, asumându-vă o răspundere uriașă: protejarea vieților omenești. Aceasta vă obligă să învățați și să fiți la curent cu inovarea medicală pe întreg parcursul carierei.

În ultimul secol, munca medicilor a dublat speranța de viață, a redus dramatic mortalitatea infantilă și a contribuit la dezvoltarea de noi tratamente.

Medicina înseamnă viață, o viață mai sănătoasă, acces la tratamente noi și din ce în ce mai bune.

Din nefericire, în ultimul an, pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, prin care ani și ani de formare medicală au ajuns să fie contestați în baza unor opinii fără fundament științific sau chiar în baza unor dezinformări deliberate care circulă pe rețelele de socializare. Această epidemie de fake news a pus la îndoială eficiența vaccinurilor obținute prin metode perfecționate de-a lungul anilor. Toate acestea fac munca dumneavoastră – deja grea – mai dificilă decât ar trebui.

Doamnelor și domnilor,

Trebuie să facem mai multe eforturi pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze că cercetarea medicală și farmaceutică se bazează pe rigori științifice mai înalte chiar decât în alte domenii, pe o verificare meticuloasă a datelor și pe o monitorizare continuă a pacienților.

Asta face ca anumite evidențe să nu aibă niciun motiv temeinic pentru a fi contestate. Vaccinul, de exemplu, este cel mai eficient instrument de limitare a efectelor pandemiei și acest fapt rămâne un adevăr, indiferent de opiniile unora sau altora.

Unul dintre obiectivele majore ale Proiectului „România Educată” este reducerea semnificativă a analfabetismului funcțional și științific. Ne propunem să creștem capacitatea absolvenților educației obligatorii de a se informa din surse credibile și de a discerne între informațiile verificate și speculații.

Înțelegerea și asimilarea inovațiilor științifice recente sunt condiții obligatorii pentru ca România să progreseze rapid și să reducă masiv decalajele față de statele puternic dezvoltate. Este necesar să integrăm inovația pe toate palierele vieții noastre, în societate, în economie și, evident, în educație.

Cred, de asemenea, că prevenția trebuie să debuteze timpuriu, încă din primii ani de școală și, de aceea, m-aș bucura să văd tot mai mulți profesioniști și tot mai multe opțiuni de carieră în sfera medicinei școlare.

Avem nevoie să reconstruim rețeaua de medicină școlară, astfel încât unitățile de învățământ să redevină veritabile centre de informare și prevenție, pentru a asigura astfel sănătatea societății de mâine.

Pandemia și-a pus puternic amprenta pe toate aspectele vieții noastre și a transformat profund existența omenirii la nivel global.

În același timp, pandemia ne-a oferit multe lecții, în multe domeniile.

Medicina a fost, în mod evident, în prima linie de combatere a efectelor acestei teribile epidemii.

Cu toții am conștientizat importanța rolului pe care îl poate juca medicul de familie în dialogul constant și corecta informare a pacienților, nevoia de a dezvolta telemedicina și de a debirocratiza procedurile, dar și rolul pe care îl au asistența medicală și medicina de laborator.

Sub presiunea pandemică, vulnerabilitățile sistemului de sănătate românesc, perpetuate zeci de ani, au fost evidențiate mai dramatic ca niciodată și au generat tragedii umane care au îndurerat o întreagă națiune.

Nu trebuie să ne mai aflăm în situația gravă de a mai stinge incendii! Trebuie să ducem la îndeplinire cât mai repede angajamentul reformei profunde în sistemul de sănătate, de care depinde viitorul generațiilor de medici și siguranța pacienților.

Putem acoperi aceste nevoi de investiții și din fondurile prevăzute inclusiv în Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede aproximativ 2,4 miliarde de Euro pentru sistemul medical.

Stimați profesori,

Știu că mulți dintre dumneavoastră ați traversat o perioadă încărcată și dificilă, care pare că nu se mai sfârșește.

Presiunea pusă pe sistemul medical și dificultățile organizării procesului educațional în regim online sau hibrid au făcut educația universitară medicală deosebit de complicată.

Remarc și consecvența cu care dumneavoastră ați continuat activitatea didactică în această perioadă și ați pus în prim-plan nevoia studenților de a realiza și activitățile practice, fără de care nu se pot obține competențele necesare meseriei.

Vă cerem multe în această perioadă și poate nu v-am arătat mereu – ca societate – recunoștința pe care o meritați, dar sunteți indispensabili viitorului acestei națiuni.

Formarea următoarelor generații de medici și continuarea marilor proiecte din cercetarea medicală sunt cruciale pentru o Românie al cărei obiectiv principal este protejarea sănătății propriilor cetățeni.

Dragi studenți,

Ați optat să vă pregătiți pentru o profesie unică prin specificul său, acela de a pune înainte de toate sănătatea semenilor și binele comunității.

Vă așteaptă, fără îndoială, un drum anevoios, plin de provocări, dar deopotrivă bogat în realizări și satisfacții deosebite.

Îmi doresc să depășim cât mai repede acest val pandemic și să aveți parte de un an academic lipsit de perturbări majore, care să vă permită să faceți progrese considerabile pe drumul spre o carieră medicală de succes.

Doamnelor și domnilor,

Pentru că mâine este Ziua Educației, vreau să urez „La mulți ani!” tuturor celor care fac parte din sistemul de învățământ.

Rolul profesorilor este esențial în modelarea parcursului în viață al elevilor și al studenților. Noi toți, ca societate, trebuie să acordăm o mai mare recunoaștere acestei vocații fundamentale pentru viitorul nostru.

În egală măsură, profesorii au marea responsabilitate de a deveni ei înșiși veritabile modele pentru tineri și de a promova înalte standarde etice și profesionale.

Vă mulțumesc pentru invitația de a participa, alături de dumneavoastră, la această ceremonie și vă doresc tuturor multă sănătate și un an universitar foarte bun! Vă mulțumesc!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă