15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiȘcoala, mai aproape, dar încă departe de realitate

Școala, mai aproape, dar încă departe de realitate

Cîmpeanu s-a sucit, de data aceasta în direcția firească pentru bunul parcurs al sistemului educațional, și a anunțat că pot continua cursurile remediale și în timpul vacanței prelungite de primăvară.

Într-adevăr, acum vom vedea cât de reale sau cât de ipocrite au fost declarațiile părinților și elevilor care susțin că au dus dorul școlii, deoarece frecvența cursurilor remediale depinde numai de solicitările lor.

Mai este însă un aspect extrem de important care pare să fie trecut cu vederea de ministrul Cîmpeanu: plata profesorilor care vor preda și la aceste cursuri, din timpul vacanței și care vor avea cursuri de susținut și în cele două săptămâni tăiate din vacanța de vară.

Ne amintim de promisiunea ministrului că există buget pentru plata profesorilor care susțin cursuri remediale.

Să sperăm că promisiunea stă în picioare.

Se pune însă și problema concentrării profesorilor.

E logic că orice individ altfel prestează când se află în perioada despre care știe că îi este rezervată slujbei și, cu totul altfel, când este chemat de pe plajă la lucru.

Decizia ministrului Educației de a le permite elevilor, care doresc, să participe la cursurile remediale este însă o palidă consolare pentru tentativa de reducere a pierderilor acumulate de elevi în școala online desfășurată fără resurse.

După o perioadă lungă și extrem de dificilă, principala provocare pentru societate este reaproprierea tinerilor de școală, ori prin măsurile întreprinse de miniștrii Educației și Sănătății în niciun caz nu se realizează acest lucru.

Am înțeles că ministrul Cîmpeanu s-ar fi plâns în ședința PNL de faptul că nu poate relaționa cu colegul de la Sănătate.

Nu este primul liberal care se plânge de colaborarea deficitară cu USR, dar cetățenii par să fi devenit impasibili la aceste telenovele.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă