14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiPomană, pentru un an școlar mort

Pomană, pentru un an școlar mort

Acum, când mai avem mai puțin de o lună până la data la care va începe noul an școlar, – dacă va mai începe – Executivul Ludovic Orban a suplimentat bugetul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cu 551,4 milioane de lei, conform Ordonanței de urgență, bani ce ar urma să fie folosiți pentru achiziționarea de dispozitive electronice destinate elevilor și profesorilor.

Cunoaștem problemele ivite de fiecare dată, când este demarată o licitație pe bani publici: contestații etc.

Procedurile nu au fost încă nici măcar demarate de cei din Ministerul Educației.

În aceste condiții, este limpede de văzut că nu vom avea școli dotate pentru învățământul online la data de 14 septembrie, când este programat debutul anului școlar 2020 – 2021.

Guvernul are însă în mânecă testele pentru depistarea infectării cu noul coronavirus, pe care le poate efectua mai mult sau mai puțin și, astfel, să jongleze cu cifrele.

Prin urmare, având în vedere că unitățile de învățământ și foarte multe cadre didactice sunt departe de a fi pregătite pentru educația online, invocând nmărul ridicat de cazuri de infectări cu Sars COV 2, se poate lua decizia amânării începutului noului an școlar.

Oricum, sunt așteptate și proteste în sistemul de învățământ, posibil chiar și o grevă a cadrelor didactice, după ce Guvernul a decis amânarea majorărilor salariale, invocând perfid o decizie a Parlamentului.

Aceasta, în condițiile în care cadrele didactice vor avea mai mult de lucru în noul an școlar, conform unuia dintre scenariile gândite de șefii Învățământului: școală alternativă, cu o parte din elevi în unitatea de învățământ și cealaltă acasă, cu învățare online.

Cadrele didactice oricum nu ar fi fost plătite pentru orele de muncă suplimentare, ceea ce înseamnă și o încălcare a legislației privind norma de muncă.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...

Guvernul a aprobat construcția stadioanelor „Gică Hagi” și „Nicolae Dobrin”! Cele două arene vor costa 175 de milioane de euro

Guvernul a aprobat, în ședința de marți, memorandumurile privind finanțarea noilor stadioane din Constanța și Pitești. Arena „Gică Hagi” din Constanța va avea 18.000...

Aproape 900 de noi cazuri de rujeolă în România, în ultima săptămână! Un bărbat a fost răpus de boală

În ultima săptămână, în România s-au înregistrat 872 de cazuri noi de rujeolă și un deces, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă