4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPerle, la adâncime, generațiile viitoare, mai scufundate

Perle, la adâncime, generațiile viitoare, mai scufundate

Sunt așteptate discursuri ale conducerii Ministerului Educației în care să fie ridicate în slăvi rezultatele candidaților din acest an de la examenul național de Bacalaureat.

Nu trebuie să uităm însă că în acest an avem parte de cel mai scăzut procent al absolvenților de ciclu liceal care s-au înscris la examenul maturității, 77%.

Aceasta după ce conducerea Ministerului Educației, speriată de procentul înregistrat de doar 66%, înregistrat cu doar câteva ore înainte de termenul limită pentru înscrierea absolvenților de clasa a XII-a și a XIII-a, a folosit propriile mijloace pentru a salava imaginea școlii românești, cât de cât.

Inspectorilor școlari și, implicit, directorilor de licee li s-a transmis de la centru că trebuie să convingă absolvenții de liceu că se merită să se înscrie la examenul de Bacalaureat, pentru că “cine știe”, chiar dacă nu sunt pregătiți, “poate au baftă”.

Nu s-a reușit însă o creștere mai mare a procentului absolvenților de liceu înscriși la examenul maturității și am rămas la cifra ce ar trebui să fie îngrijorătoare de 77%.

Cu alte cuvinte, avem parte de un Bacalaureat poate destinat doar elevilor care s-au putut pregăti în condiții rezonabile.

Acest lucru înseamnă că ne putem aștepta la o rată de promovare a Bacalaureatului, anul acesta, mai bună ca în sesiunile precedente.

Dar acest lucru nu va însemna că actuala generație este formată din elevi mai bine pregătiți, că a crescut calitatea actului educațional în România, ci doar că elevii care nu școlarii care nu au fost atrași de școală nu mai sunt tentați să încerce și o facultate.

Aceasta, deoarce, după cum am mai explicat, absolvirea unui nivel de licență nu mai este cheia pentru o carieră de succes.

Evident, pentru situația creată sunt responsabili toți guvernanții din ultimii peste treizeci de ani, care nu au fost capabili sau interesați să coreleze planurile de studiu ale sistemului de învățământ superior din țara noastră cu cererea de pe piața muncii.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă