Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Opriţi jaful!

Marius Ghilezan Actualizat: 01.04.2020 - 08:25
Marius Ghilezan

Este de datoria părţii responsabile a societăţii de a se trezi din letargie şi a se opune grupării de crimă financiară organizată. Măcar să protesteze, dacă nu are instrumente. Procurorii sunt sub laba noilor Al Capone.

Share

Până de curând ziceam că PSD doarme în papuci. Are majoritatea parlamentară. Şi nu-i trosneşte pe băieţii cu capul de bordura legii.

Ieri am citit o iniţiativă interesantă. Un proiect de lege propus de Şerban Nicolae pentru stoparea înstrăinării companiilor de valoare din energie, comunicaţii sau din exploatarea resurselor.

Vine vremea când va trebui să ne gospodărim aşa cum ne aşternem.

Şi senatorul PSD s-a prins că păpuşarii din spatele actualei guvernări sunt pregătiţi de tunuri de răsunet mondial.

Dacă poţi să-i opreşţi de ce să nu o faci?

Să stai să dormi sub coada distanţării sociale sau a izolării prin zappat tembeliziuni e sinonimă morţii cu burta plină, o senzaţie plăcută pentru cel care visează împlinirea poftelor, nu şi celor care mai caută salvarea spiritului.

Dar despre ce proiect de lege vorbeşte Şerban Nicolae?

Îmi amintesc de Radu Vasile, poate singurul premier care ţinea cu ţara din istoria post-decembristă. Într-o perioadă de criză, mult mai mare decât cea de acum, aflat pe un  pat de spital (credea că moare n.a.), ne-a transmis să nu vindem nicicum “bijuteriile Coroanei.” Se referea la Petrom, la companiile de rafinare, la companiile naţionale, la cele strategice. Acelaşi premier a adus Renault-ul la Piteşti. Deci nu putea fi acuzat de naţionalism economic.


Radu Vasile ramane premierul guvernului care a pregatit negocierile de aderare la UE . Clasa politica, despre moartea fostului prim-ministru pe www.incont.ro

Prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, la umbra draconicei urgenţe, s-au dat 80 de milioane de euro pe nişte cârpe. Botezatu, o bucătăreasă şi un grup de ofiţeri scăpaţi la vatră au pus-o de un ban adevărat.

Poate că e justificată întrebarea? “Prin noi înşine” a devenit un  concept vetust la liberali. Chiar nu s-a gândit nimeni din executiv să achiziţioneze combinezoanele, măştile, substanţele de curăţenie de la producătorii autohtoni? Ce Braiconf nu putea să pună pe banda de lucru 2 milioane de măşti?

Guvernul Orban pare cel mai antinaţional din istoria post-decembristă

Orban lasă gealaţii sistemului, că doar nu suntem naivi să credem că Botezatu e în stare de afaceri, are el o umbră ceva, să-şi facă de cap, să jefuiască. Grupul de crimă economică organizată are protecţie la stăpânire, altfel ai fi văzut niţcaiva procurori la lucru.

“Noaptea ca hoţii” au trecut o serie lungă de ordonanţe de urgenţă. Nimeni nu s-a mai răsculat. Niciun habotnic bătător de peturi nu s-a mai oţărât la guvern. Nu vi se pare că batista e pusă pe ţambal?

Vocile lumii:

Stelian Tănase: “Gangsterul John Dillinger, alias Al Capone, a fost trădat de româncă. La 22 iunie 1934, la ora 2,30 în faţa cinematorgrafului Biograph din Chicago, într-o duminică, John Herbert Dillinger, Jr. (n. 1903), a căzut în cursa intinsa de FBI şi a fost ucis.”

Pregătesc suspendarea regulamentelor pieţei de capital

Presa rămâne vigilentă. Altfel, guvernanţii ar vinde şi pe mama. Că doar în criză gangsterii dau lovituri mortale.

Recent, pe furiş, pe masa premierului Ludovic Orban s-a pus un proiect de OUG de desfinţare a reglementării pieţelor de capital şi de sporire a puterii directoratului.

Prinzând din zbor proiectul, l-am trimis, cu un 544 în coadă, la Secretariatul General al Guvernului. Cum cititorii nu au aflat încă de vreun tratament împotriva COVID-19, aşa şi eu nu am primit niciun răspuns. Cu toate că legea îi obliga. Sigur, că în instanţele de judecată ar fi invocat “Urgenţa.”

Norocul nostru că până la scrierea editorialului, guvernul n-a comis-o.

Prin “Ordonanță de urgență, privind instituirea unor norme cu caracter temporar privind organizarea și desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor societăților și a altor operațiuni corporative,” profitorii din umbră doreau să pună la cale un jaf de proporţii.

Prin norma juridică ar fi suspendat nu numai Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare, cea care reglementa piaţa de capital, dar şi legea fundamentală a societăţilor comerciale.

Voiau să introducă votul prin corespondenţă în consiliile de administraţie ale marilor companii, iar deciziile majore să le ia, fără supraveghere, directoratul cu secretarele.

Aşa ar fi mărit sau micşorat participaţiile statului la marile companii naţionale sau ar fi diminuat cu bună ştiinţă acţiunile la bursă. Şacalii globalişti ar fi putut să pună mâna pe “bijuteriile coroanei.” Cum ar vinde ei Hidroelectrica, Poşta sau Transgazul? Ştiu că din toamnă, aleluia putere politică. Şi sunt gata să acţioneze “noaptea ca hoţii.”

Şerban Nicolae a prins şmecheria din zbor

 

PSD a inițiat un pro“Declararea stării de urgență a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească”, spun autorii proiectului de lege care ar stopa jaful.

Senatorul PSD a depus un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani. Proiectul a fost inițiat de senatorul Șerban Nicolae și are susținerea mai multor parlamentari PSD. Inițiatorii subliniază că, potrivit Constituției României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, dar în contextul pandemiei de coronavirus aceste interese pot fi afectate. ”Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice pe care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare. Declararea stării de urgență (...) a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească, atât în plan intern, cât și în plan internațional. În esență, valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu cle anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații”, arată autorii proiectului.

Deci mai avem o şansă. Dar până când? Parchetul s-a predat ocupanţilor Palatului Victoria.