Interviu cu generalul Dan Voinea: Procurorul general ar trebui anchetat pentru acuzația de omor

Sabina Fati Actualizat: 30.03.2015 - 22:13

După acuzația fostului președinte că procurorul general Tiberiu Nițu ar fi împușcat oameni la Revoluție, ar fi trebuit deschisă o anchetă, declară generalul în rezervă Dan Voinea, fost procuror militar.

Share

După acuzația fostului președinte că procurorul general Tiberiu Nițu ar fi împușcat oameni la Revoluție, ar fi trebuit deschisă o anchetă, declară generalul în rezervă Dan Voinea, fost procuror militar.

Din punctul lui de vedere, ar fi foarte simplu de aflat ce-a făcut actualul procuror general când trăgea la Revoluție ca recrut, fiincă “există jurnale ale acțiunilor de luptă în care fiecare militar este trecut cu tot ceea ce a făcut”, iar colegii lui de grupă, de pluton, de companie, precum și comandanții pot fi întrebați.

“Dovadă că statul de drept nu funcționează încă în România sunt chiar aceste dosare ale Revoluției și Mineriadei”, mai spune fostul procuror militar, care s-a ocupat în mai multe etape de anchetarea lucrurilor care s-au petrecut în decembrie 1989 și în iunie 1990. Piedicile în finalizarea dosarelor au venit de la cei care au beneficiat de Revoluție și de la urmașii acestora, crede Voinea, acuzându-i, între altele, pe “toți miniștrii Justiției” de neîndemânare sau rea-voință

. Fostul procuror militar susține că documentele aflate la serviciile secrete ar putea devoala adevărul despre Revoluție și Mineriadă, numai că aceste servicii nu vor să le dea procurorilor. Președintele Iohannis sau Parlamentul ar putea, însă, obliga serviciile să desecretizeze aceste documente, iar aceasta este cheia rezolvării celor două dosare istorice.

Cine ar trebui să se ocupe mai departe de dosarele Revoluției și Mineriadei: parchetul civil sau cel militar?

Dan Voinea: Au fost restituite parchetului militar, deci acesta ar trebui să se ocupe de ele.

Credeți în rezolvarea acestor dosare?

D.V.: Este o speranță, dar dacă această redeschidere s-ar fi făcut din convingerea intimă a procurorului general că trebuie continuată cercetarea pentru aflarea adevărului, atunci am fi avut toată admirația pentru Tiberiu Nițu. În spatele redeschiderii stă însă decizia CEDO, care a bătut obrazul organelor juridice din România, că există dosare care de 25 de ani nu și-au găsit un răspuns în justiție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că statul este cel care are obligația să găsească modalitățile juridice pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovați, nu să aștepte să treacă timpul și să fie prescrise faptele. Aceste cauze sunt de competența exclusivă a procurorilor, fiindcă e vorba de omor, de vătămări, de distrugeri, deci de infracțiuni foarte grave. Parchetul este cel care trebuie să răspundă în cele din urmă de toate tergiversările.

Dar cum pot fi rezolvate toate acestea de un procuror general care recunoaște că a tras la Revoluție, într-un document semnat de el și a cărui existență nu a negat-o, cel puțin până acum?

D.V.: În mod normal, o asemenea declarație dată de fostul șef al statului împotriva procurorului general trebuia să-și găsească rezolvarea în deschiderea unei anchete, în care să se administreze probe în acest sens și să se afle dacă a tras sau nu și ce fel de implicații a avut la Revoluție. Trebuie să vedem dacă nu cumva întârzierea soluționării ar putea fi consecința acestei implicări.

Cât de serioasă ar putea fi o astfel de anchetă făcută de subalternii procurorului general?

D.V.: Această anchetă ar trebui pornită de la Consiliul Superior al Magistraturii, fiindcă CSM joacă un rol important în numirea procurorului general, apoi trebuie deschisă o anchetă de către Secția de urmărire penală de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

CSM ar avea deci un rol-cheie în începerea anchetei împotriva procurorului general.

D.V.: Da, în fond, el e acuzat că la Revoluție a omorât oameni, cel puțin așa a spus fostul președinte Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că Tiberiu Nițu e suspect “că a împușcat oameni la Revoluție”.

D.V.: Oricum, trebuie făcută o anchetă pentru a vedea dacă a împușcat sau nu.

Cum ar trebui începută o astfel de anchetă?

D.V.: E foarte simplu. Trebuie chemați colegii de luptă ai domnului Nițu, care se aflau atunci în dispozitivul de la Televiziune, colegi de grupă, de pluton, de companie, comandanții: toți aceștia sunt ușor de identificat pentru că există jurnale ale acțiunilor de luptă în care fiecare militar este trecut cu tot ceea ce a făcut. Sunt activitățile lor notate pe zile și pe ore în perioadele respective. Există aceste jurnale și din perioada Revoluției și din cea a Mineriadei.

Cine a avut interesul să tragă de timp în aceste dosare istorice?

D.V.: Cei care au venit la putere prin represiunea din decembrie 1989. Mineriada este doar urmarea acestei represiuni. Găsim aceiași oameni, aceiași militari. Aceleași persoane care au dirijat represiunea din decembrie 1989 le regăsim și în iunie 1990. A fost o continuare a Revoluției, pentru că fenomenul Piața Universității nu a avut loc doar în București, ci și în Timișoara, Craiova, Piatra Neamț, Iași, Brașov, iar acolo se striga în favoarea Punctului 8 de la Timișoara. Deci un stat în care comuniștii care au avut funcții să fie lustrați și să nu mai poată participa la viața politică. Acest lucru i-a iritat pe cei care se aflau la putere.

Spuneți că forțele politice emanate din Revoluție au dus în cele din urmă la tergiversarea dosarului. Dar în perioada 2005-2008, când încă v-ați mai ocupat de ele, ce s-a întâmplat?

D.V.: La un moment dat, noi l-am chemat pe Ion Iliescu să-i prezentăm materialul, eram deja deciși să trimitem dosarul la instanță. Atunci avocații dlui Iliescu au făcut o plângere împotriva mea la procurorul general. Mai exista o plângere și la Curtea Constituțională. Consecința a fost o decizie dată de Curte care spunea că toate dosarele acestea trebuie să treacă de la procurorii militari la cei civili. Potrivit Curții Constituționale, procurorii militari nu mai aveau voie să cerceteze civili.

Și această soluție a fost tot o formă de tergiversare?

D.V.: Da, fiindcă plimbând dosarul de colo colo – dosarul a fost dat la civili, acum a revenit la militari – a fost o formă clară de tergiversare.

Dar între 2005 și 2008 au fost emanații la putere?

D.V.: Tot timpul ei au fost la putere. Pentru mine, ca fost procuror, decembrie 1989 a însemnat înăbușirea în sânge a manifestanților anti-comuniști, cu scopul să rămână la putere aceeași administrație comunistă.

Deci chiar într-o perioadă în care dreapta a fost la putere, dosarele Revoluției și Mineriadei au fost închise, date la o parte, lăsate pentru posteritate?

D.V.: Nu știu cât erau de liberali sau de dreapta au fost cei care s-au perindat la putere. Spre exemplu, am avut surpriza să fiu chemat în 1998 la Ministerul Apărării Naționale de către Dudu Ionescu, care ne-a amenințat că desființează parchetele militare.

Dudu Ionescu e cel care a propus o amnistie a crimelor sâvârșite în 1989, avea deci o abordare mai radicală. E singurul care a vrut să desființeze parchetele militare?

D.V.: Nu, de altfel ceva mai târziu s-a dat și o circulară prin MApN să nu se mai prezinte nimeni la parchetele militare să dea declarații referitoare la Revoluție.

Dacă între 1996 și 2000 și apoi între 2004 și 2008 nu s-a putut avansa prea mult în cele două dosare istorice, la ce vă așteptați acum?

D.V.: Vă dați seama că eu nu mai am încredere în oamenii aceștia. Până nu-i văd trimiși în judecată pe cei vinovați care sunt în viață nu pot spune nimic.

În afară de Ion Iliescu, cine ar mai trebui să intre pe aceași listă?

D.V.: Nu pot să vă dau nume, fiindcă dosarul nu mai e la mine de mult. Cred, însă, că persoanele care trebuie să răspundă în aceste dosare sunt cele care au dirijat operațiunile militare care au avut ca urmare moartea, rănirea, lipsirea de libertate a unor persoane și, totodată, distrugerile care au produs pagube imense economiei naționale: și la Revoluție, și la Mineriadă.

Din jurnalele de luptă, dintre care multe au fost publicate și de „România liberă“ în anii trecuți, rezultă că Ion Iliescu a fost unul dintre cei care a dat astfel de ordine.

D.V.: Din jurnalele de luptă rezultă cu exactitate cine a ordonat activitățile represive. Aceste jurnale sunt mijloace de probă, există la dosar, pot fi identificați toți responsabilii, nu doar Ion Iliescu, toți cei care au acționat la ordinul lui. Trebuie chemați să spună despre împrejurările în care au ucis, au rănit, au distrus.

Tot timpul a fost o frână în identificarea acestor vinovați. Cine erau cei care apăsau pe frână?

D.V.: În primul rând cei vizați ca responsabili pentru represiune.

Credeți că acești oameni mai au influență?

D.V.: Au, pentru că puterea politică din România este o creație a lor.

A celor care au “făcut” Revoluția.

D.V.: Exact.

Și credeți că între tinerii lideri politici de azi și emanații Revoluției există o legătură atât de puternică? Răspund ei unor comenzi?

D.V.: Nu numai că răspund unor comenzi, dar le sunt îndatorați înaintașilor lor, pentru ceea ce tinerii lideri sunt astăzi. În fond, toate partidele de azi sunt descendente din partidul unic.

În sensul că mulți oameni provin de din fostul Partid Comunist?

D.V.: Da.

Dar odată cu dispariția naturală a lui Ion Iliescu, care simbolizează această frână pusă dosarelor Revoluției și Mineriadei, lucrurile ar putea merge mai repede?

D.V.: Nu, nu cred. Iliescu e într-adevăr un simbol, dar în ultima vreme nimeni nu prea mai vrea să-l folosească în acțiunile politice. Pe de altă parte se simte în vocea politicienilor această ideologie a trecutului, care se opune statului de drept. Dovadă că statul de drept nu funcționează încă în România sunt chiar aceste dosare, care de 25 de ani se plimbă între instituții, fără să se lucreze la ele.

E nevoie să mai treacă o generație pentru ca aceste dosare să fie gata sau cum vedeți lucrurile?

D.V.: Soluția nu este să așteptăm. Lucrurile trebuie să capete o dinamică inclusiv politică pentru restructurarea unor instituții.

În Justiție?

D.V.: Nu numai, fiindcă Justiția depinde și de alte instituții. Gândiți-vă că toți șefii de parchete sunt numiți politic, iar numirile acestea se fac pe anumite criterii și dosare.

Fiindcă ministrul Justiției îi propune?

D.V.: Da, dar ministrul Justiției este un om politic. Până acum nici un ministru nu a reușit să ajute la rezolvarea dosarelor. Deci sunt vinovați toți miniștrii Justiției.

Monica Macovei a încercat?

D.V.: Da, dar cu jumătate de gură. Și pe vremea ei, foarte foarte greu am mai reușit să mai rezolv din dosare.

În dosarele de care v-ați ocupat ați lucrat și cu serviciile secrete?

D.V.: Nu, adică eu le-am cerut documente și ele nu mi-au dat. De exemplu în dosarul Babu Ursu, fiul dizidentului a făcut greva foamei pentru ca în final să primim de la SRI niște documente.

În cazul Revoluției și Mineriadei ați cerut documente de la aceste structuri secrete?

D.V.: Am cerut.

Și vi s-au dat?

D.V.: Niciodată. Au zis că nu au. Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu nu a transmis nimic parchetului, în condițiile în care “Piața Universității” a fost monitorizată, liderii de acolo fuseseră filați.

Și nici urmașii lui Măgureanu? George Maior spre exemplu?

D.V.: Nici Maior, nimeni de la SRI nu a vrut să ne dea informații în legătură cu aceste evenimente: Revoluția și Mineriada. Ar trebui să explice la un moment dat de ce nu au vrut să contribuie la rezolvarea acestor dosare. Singurii care au vrut să colaboreze au fost cei de la Ministerul de Interne și am avut chiar o echipă de 20 de polițiști de la judiciar cu care am lucrat la ambele dosare.

Revoluția și apoi Mineriada au fost o continuare a procesului lui Ceaușescu?

D.V.: Procesul lui Ceaușescu a fost împotriva lui Ceaușescu, în vreme ce represiunile de la Revoluție și Mineriadă au fost împotriva celor care manifestau împotriva comunismului. Ceaușescu a fost sacrificat de comuniști pentru comunism. Toată ura populației a fost îndreptată cu ajutorul mass-media doar asupra cuplului Ceaușescu. În acest fel s-a salvat administrația comunistă.

Dacă Ceaușescu ar fi avut parte de un proces normal, poate că oamenii aflau cine erau cei care se instalau în locul lui.

D.V.: A fost un proces politic, care a fost gândit de cei pe care îi enumeră Petre Roman în memoriile lui și care au stabilit la MapN să se folosească de acest proces pentru eliminarea fizică a soților Ceaușescu. Ei l-au făcut dictator. Timișorenii nu strigat acest cuvânt. Tot ei au zis că toți am fost victimele dictatorului Ceaușescu. Primii care și-au tras epoleții de pe umeri au fost cei din aparatul de represiune al lui Ceaușescu. Cam asta a fost păcăleala.

Ar fi fost altfel România dacă lui Ceaușescu i s-ar fi dat voie să spună ceea ce știa despre Iliescu și ceilalți?

D.V.: Adică să fi fost altfel decât comunistă? Dacă Ceaușescu rămânea în viață, lucrurile degenerau în rău pentru că el era un caracter dificil, nu accepta să fie învins. Se făcea dreptate doar dacă veneau la putere timișorenii cu Punctul 8. Atunci puteam avea și noi un stat de drept.

Dacă ar fi să dați un pronostic, în cât timp vedeți terminate aceste procese?

D.V.: Deocamdată sunt dezamăgit.

Credeți, de pildă, că a venit vremea în care serviciile secrete să sprijine justiția în acest sens?

D.V.: Cheia e la șeful statului, fiindcă serviciile secrete sunt ale puterii.

Adică ar avea nevoie de un fel de ordin?

D.V.: Da, ar fi nevoie de desecretizarea unor documente, iar acest lucru se face numai prin ordin.

De unde ar trebui să vină ordinul?

D.V.: De la președinte sau de la parlament. Parlamentul ar putea da o lege pentru desecretizarea tuturor documentelore perioadei comuniste până, să spunem, în 1992.

O astfel de desecretizare ar rezolva multe necunoscute?

D.V.: Ar putea rezolva aceste dosare.

Klaus Iohannis sau Parlamentul trebuie deci să rezolve acest lucru, dacă vor ca dosarele Revoluției și Mineriadei să meargă mai departe.

D.V.: E foarte simplu, desecretizarea ar aduce multă lumină în ceea ce s-a întâmplat. Mai ales că s-a pus de mai multe ori problema distrugerii acestor dosare. Dacă mai stăm mult s-ar putea să nici nu mai existe.

Cine are voie să le distrugă?

D.V.: Legea arhivelor stabilește date de păstrare pentru orice document. Îmi aduc aminte că atunci când se lucra la Legea arhivelor am intervenit pentru ca și dosarele de la instanțe care cuprind documente de interes național să nu fie date la topit și să fie arhivate și până la urmă n-au prins în lege această idee. Sunt unele care au termen de păstrare 10 ani sau 15 ani.

Credeți că documentele despre Revoluție și Mineriadă ar putea fi distruse?

D.V.: Discuții despre acest lucru au existat, chiar la parchet, când mai eram acolo. În 2007, erau deja 17 ani de la întâmplări și se discuta despre distrugerea dosarelor. N-au mai apucat să facă acest lucru pentru că a intervenit procesul de la CEDO, iar reprezentanții revoluționarilor au apucat să facă acele copii necesare pentru depunerea plângerii la Curtea Europeană. Deci încă din 2007 preocuparea era cum să topească dosarele, nu cum să le rezolve.