3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiGuvernul nimicului bine făcut

Guvernul nimicului bine făcut

Pentru a nu-și pune apostila de la început de an ministerul cu “zero, absorbții fonduri europene,” Cristian Ghinea recurge la o găinărie. Pe site-ul ministerului, pompos numit al fondurilor europene, fostul secretar al consilierei “veșnic onorifice” de la Cotroceni, ajuns ministru, se laudă cu exercițiile bugetare ale României de dinainte de el.

28,67 mld. euro – valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, reprezentând 104,6% din alocarea totală a României, se scrie negru pe alb. Cea ce nu se spune, dar se știe, e contribuția de aproape 20 de miliarde. Dar încă suntem pe plus. Nu se știe pentru cât timp.

Capcana celor 79,9 miliarde de euro

Când am spus că cele 79,9 miliarde de euro sunt o himeră, trolii au tăbărât pe mine. Eram acuzat că nu am niciun pic de recunoaștere pentru truda lui Klaus Iohannis, pe timpul negocierilor.

Până la contractări, România se confruntă cu adaptările miniștrilor la noile scaune ergonomice și a secretarelor cu noile oglinzi.

Rădem de prostia noastră. Prostia nu este un blestem. E o stare de acceptare, așa cum am mai spus. De aici până la ticăloșie, e distanța ca de la pufoaică la pardesiu.

Românii suferă din cauza crizei de adecvare a noilor miniștrii și a neadaptării lor cu sistemul birocratic

Tefeliștii rezistă în frig pentru cauză. Dar ce vină au depunătorii a zeci de mii de dosare “pe fonduri”, să aștepte calendele grecești pentru aprobarea lor?

Liniile de finanțare, lansate de guvernul trecut, sunt intr-o pauză perpetuă. Aplicanții tastează în zadar zilnic aplicațiile. Totul e în așteptare. Nimeni nu le-a spus că granturile de 500 de milioane de Euro s-au micșorat la 200 de milioane și nu se vor da anul acesta, ci în 2022. Păi dacă UEFA a amânat și EURO 2020, de ce Claudiu Năsui (vezi de unde vine,AICI) să nu fie în stare să facă passing shot-ul care să ucidă viața firmelor românești?

Florăreasa pesedistă de la Guvern e acum cu Șoșoacă

 

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Să avem răbdare, ar spune tefelistul. “E bine și la vară cald,” ar zice optimistul, fost băsist. “Să-i ia dracu’, șușotește Gina florăreasa pesedistă de lângă guvern, care nu mai vinde așa de bine flori, ca pe vremea Vioricăi, dar îi place de Șoșoacă. “E bărbată!”

Păi dacă miniștrii vin la guvern cu metroul și tramvaiul, le iau și ei de unde cunosc vânzătoarele. Chiar dacă în urma acțiunii “Vinerea verde”. Mașina stă pe loc” nu au răsărit mai multe panseluțe în curtea guvernului, executivul lui Cîțu a mai bifat un oximoron plăcut Bruxelles-ului.

Se dă Green Deal, în Dealul Cotroceniului, ștabul acceptă meniul a la carte. 

Toți miniștrii cabinetului Cîțu se sacrifică. Doar o zi. Lasă limuzinele în garaj și merg fie cu metroul sau tramvaiul, să avem mai mult aer curat, fie au înzdrăvenit pasul. Cel mai haios e Dan Barna. Pocnește nasturele pe el.

Dan Barna e vicepremier. Face un imens sacrificiu pentru țară. Anul trecut, pe vremea asta se destindea în Aruba, o insula în Marea Caraibilor, la nord de peninsula venezueleană Paraguana, alături de flamingo. Acum se dă de-a dura.

Ministrul educației se ceartă cu cel al sănătății. Pandemia se menține la cote înalte. Vaccinările sunt pe mâna armatei. Cohorta de AstraZenecca e retrasă. Campania se gripează din mers.

Cum arăta Bucureștiul în timpul pandemiei cu gripa spaniolă

În București, la fel ca în 1919, în timpul dezastrului provocat de gripa spaniolă, se mai discută despre fraudele electorale de la sectorul 1.

Citesc prima pagină a “Universului” din martie 1919. “Capitala duce lipsă de medicamente. Criză sanitară se suprapune peste una politică, cauzată de organizarea alegerilor parlamentare, în timpul decretării stării de asediu”. Se mai scrie despre fraudele electorale comise de liberali. Opoziția cere anularea alegerilor. În paralel, „bolile se întind” iar proprietarii de hanuri și restaurante sunt amenințați cu închiderea afacerilor, dacă nu respectă măsurile impuse de guvern, referitoare la „declararea boalelor molipsitoare.” „Universul” era cel mai popular și citit ziar al vremii.

Vocile lumii

În țara orbilor, schiorul e împărat

 

Iohannis conduce țara așa cum schiază, așa cum joacă tenis, așa cum joacă golf, așa cum practică toate aceste vanități ale mediocrului ajuns: ca un începător, scrie Doru Bușcu, în Cațavencii.

Țara avea un Rege și o înduioșătoare Regină

Nu putem face comparații cu zilele de azi. Guvernul are acum umbrela UE și amploiații puterii n-au nimic împotrivă. Ionel Brătianu se pregătea atunci de Conferința de la Paris, care să recunoască actualul teritoriu național. 

 

În București, în aceeași perioadă erau la mare căutare conductorii mecanici, lucrătoarele „bune jupiere și corsagiere”, precum și vânzătorii „rutinați în coloniale” (se admiteau și domnișoare).

Astăzi, corsagierele sunt în guvern, iar electoratul fidel îndură, în lipsă de jupiere. E fericit în colonie. Lucră la multinaționale și cumpără din supermarket-uri.

De aia au trecut o sută de ani. Să trecem de la Obor la casa de marcat. Entuziastă evoluție. Ca de la măgar la car.

Useriștii continuă campania electorală. Nu semnează nimic de teama DNA

Revenind la netulburările tulburaților de azi, vajnici corifei ai userismului cu pata pe cele vechi, ei au o singură grijă: cum să continue campania electorală.

Decizia miniștrilor de a-și delega deciziile e fără precedent. Adică sunt pregătiți să hoțomănească bugetele, dar la DNA să meargă altul.

Toți funcționarii vorbesc de-o brambureală desăvârșită în ministerele USR-PLUS, conduse, nu de competență, ci de lozinca “fără hoție ajungem departe.” Dar dacă fură și nu semnează, prindem luminița de la capătul tunelului?

Suntem înzestrați cu forța răbdării, dar și cu sarcasmul uciderii speranței că idioții utili se vor vindeca. Vor trece prin decepții. Se vor umple spitalele de specialitate. Viața o va arde pe repede înainte, pentru că nu-i așa cretini au fost, cretini sunt încă și fi vor în neamul românesc.

Electoratul userist se vindecă doar după o terapie guvernamentală de tip șoc: tăieri de salarii, creșteri de prețuri, mai puține distracții și mai multe obligații.

Liberalii sunt condamnați să reziste alături de USR-PLUS

USR-PLUS trebuie – așa cum am mai spus – să-și termine mandatul. Altfel i se înfoaie velele electoralelor lor corăbii. Și ne trezim cu un 40% de vorbim singuri. Formațiunea progresistă, ar trebui să știe și liberalii, trebuie să funcționeze ca pelerina de unică folosință.

Uitați-vă la Stelian Ion! E proba de fără de măsură a eunucului Eurorto(m)an. Lui i s-a trasat calendarul de ardere pe rug a magistraților. Nu se abate cu o secundă. E ca soldatul sovietic, dar care nu l-a citit pe Svejk.

Omul cu misiune e ticălosul care a furat odată clopotele bisericii din sat și s-a dus să le topească pentru că așa i-a dictat lui șeful în vis.

Prostia e comestibilă. Imbecilitatea e scuzabilă, doar ticăloșia e contagioasă.  

 

 

 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă