17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiExamene cu sabia deasupra capului, pentru profesori

Examene cu sabia deasupra capului, pentru profesori

De o noutate au avut parte profesorii care au participat anul acesta la simularea examenului național de Bacalaureat: în declarația pe porprie răspundere, pe care orice dascăl asistent sau corector la Bac trebuie să o semneze, an de an, a fost introdus un paragraf care stipulează că, în cazul confirmării unor fraude, abateri de la lege, se pot aplica sancțiuni disciplinare, mergând până la excluderea din învățământ.

Caracterul de noutate este dat de introducerea acestui paragraf în declarația pe proprie răspundere de la Bac, aceste măsuri fiind cuprinse oricum în Legea Educației Naționale 1/2011.

Am discutat cu secretarul de stat pe învățământ preuniversitar, Sorin Ion, care spunea că nu știe dacă acest paragraf a fost introdus intenționat în declarația pe proprie răspundere, dar că nu trebuie să furăm.

Am înțeles că strigătul de război al partideor afalate la putere este “fără corupție”, discurs dus la extrem, în multe cazuri, acordându-se atenția la micile, să le spunem, înțelegeri, și închizându-se ochii la marile tunuri.

În același timp însă, trebuie să înțelegem și jena profesorilor care, de ani buni, își fac datoria în condiții vitrege și care pot simți cum se pune din start încă o pată pe imaginea profesiei lor.

Este un subiect sensibil, la fel ca și cel al prezenței camerelor de supraveghere video în sălile de examen sau de corectură.

Școala ar trebui să-i formeze pe tineri, astfel încât aceștia să creadă în moralitate, nu doar în teama de fi prins furând, deoarece un individ astfel educat va fi tentat adesea mai repede să găsească portițe pentru a nu fi dovedit corupt, decât să înțeleagă necesitatea unei soicietăți corecte.

Sistemul nostru educațional este însă departe de perspectiva ideală.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă