15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialScoală-te, Antonescu, scoală-te, Ponta!

Scoală-te, Antonescu, scoală-te, Ponta!

Nişte politicieni superficiali din România, pe care doar conjunctura favorabilă îi va aduce la putere pe 9 decembrie pentru următorii patru ani, se remarcă aproape zilnic prin aroganţa cu care fac declaraţii despre UE şi liderii acesteia. “România nu este o colonie a Uniunii Europene!”, spun răspicat conducătorii USL, acompaniaţi din puşcărie de fostul prim ministru Adrian Năstase. Dar ce este, mă rog, acum România în Europa?

 

Adormirea lui Crin Antonescu în timpul discursului de vineri de la Iaşi al lui Victor Ponta este firească. Să auzi (şi să spui) în fiecare zi aceleaşi poveşti populiste, aceleaşi ironii despre Băsescu sau aceleaşi promisiuni fără acoperire, poate deveni un lucru obositor. Apoi, este firesc să adormi de plictiseală atunci când toată ziua nu ai nimic concret de făcut, când, deşi mai sunt două săptămîni până la alegeri, adversarul politic aproape s-a predat şi când ştii că în următorii patru ani partidul tău va fi la putere, deşi tu personal, nu vei avea nici o treabă deosebită de făcut, ci doar aceea de a-ţi apăra scaunul de alţi pretendenţi. Tot plictiseala te poate impinge să mai arunci din când în când şi câte o declaraţie cu “ţâfnă şi arţag” la adresa liderilor UE, după cum a remarcat Călin Popescu Tăriceanu , gândindu-te probabil că va da bine la electoratul mândru şi naţionalist dar fără să te gândeşti, o clipă măcar, că cei pe care-i jigneşti acum s-ar putea ca într-o zi, când vei avea mare nevoie de ei, să-ţi întoarcă spatele.

Dar dacă UE ne-ar întoarce spatele nouă, tuturor?

Atunci când vorbesc despre statutul României în UE, despre faptul că ar trebui (şi am putea) să folosim dreptul de veto la Consiliul European dacă nu vom primi câte fonduri cerem sau când ne povestesc de ce nu au dreptul Merkel, Barroso sau Reading (“birocraţii care duc Europa de râpă”) să ne dea lecţii despre statul de drept sau respectarea justiţiei, Antonescu, Ponta şi Voiculescu omit să precizeze un fapt indiscutabil: România este acum mai dependentă ca niciodată de Uniunea Europeană. Există şi unele avantaje din această situaţie dar şi foarte multe dezavantaje. Iar pentru faptul că România nu poate pur şi simplu să supravieţuiască în acest moment fără ajutorul UE sunt responsabili în mod direct politicienii care au guvernat-o în ultimii 20 de ani.
# Foarte probabil, în viitorul apropiat, România va depinde în mare măsură de bugetul Uniunii Europene pentru a ieşi din criza economică. Fondurile europene ar putea rămâne singurele investiţii serioase care se mai fac în această ţară. Că banii UE sunt foarte importanţi o demonstrează şi o analiză a Ziarului Financiar care arată că dacă între 2007 şi 2013, România ar fi reuşit să atragă măcar jumătate din banii alocaţi ţării noastre (nu 9,7%) ar fi putut menţine economia pe plus în anii crizei şi nu ar fi trebuit să taie salariile bugetarilor.
# De asemenea, agricultura românească nu poate supravieţui fără subvenţiile UE. În lipsa acestea, produsele româneşti ar fi şi mai puţin competivite decât sunt în prezent.
# Fără produsele din UE românii nu ar avea pur şi simplu ce să pună pe masă. Statisticile arată că alimentele consumate în România provin în mare majoritate din ţările UE (80% procentul dependenţei de produsele UE în 2011)
# Dacă România exportă ceva, atunci o face aproape în totalitate în ţări din UE. (80% din operaţiunile de import-export din 2011 au fost făcute în Germania şi Italia)
# Milioane de români muncesc în acest moment în ţări din Uniunea Europeană, beneficiind de drepturile pe care le au în calitate de cetăţeni europeni. Banii acestora ajung în bună măsură în România susţinându-i economia.

Forţa unui stat nu stă în declaraţiile arogante sau agresive pe care le fac politicienii săi la adresa liderilor altor state sau instituţii. Un stat puternic este însă cu siguranţă acela care are o economie funcţională şi competitivă pe plan extern, o infrastructură dezvoltată, cetăţeni prosperi şi care vor să muncească, să plătească taxe şi să-şi construiască viitorul la ei acasă.
Astfel de lucruri ar trebui să nu-i lase să doarmă pe viitorii lideri ai României pentru că reprezintă adevărata miză a unei guvernări. Somnul lor liniştit din aceste zile ne spune însă multe despre adevăratele lor preocupări.

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă