Călin Popescu Tăriceanu o fi al doilea om în stat, dar este cu siguranță primul om în Senat.
Senatul este Camera așa-zis superioară a Parlamentului României. Iar Parlamentul României este, conform Constituției, „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Așadar, pe principiul piramidei trofice într-un sistem de putere, președintele Camerei superioare a organului reprezentativ suprem al poporului român, care este şi unica autoritate legiuitoare a ţării, este românul cel mai reprezentativ și, evident, unicul autorizat să legifereze.
Logic, nu? Cum, aud de acolo, din spate, dinspre popor, că nu? Că, de fapt, Parlamentul este doar un corp de aleși care-și reprezintă alegătorii pe principul majorității (pe de o parte, au cules voturile unei majorități dintr-un colegiu electoral ca să ajungă în Legislativ, pe de altă parte nu pot vota legi decât dacă se constituie, la rândul lor, într-o majoritate)? Și că, deci, un singur parlamentar, fie el și senator, nu poate fi nici cel mai reprezentativ, nici cel mai autorizat să legifereze?
Ei, lăsați, tentativele astea penibile de a invoca principii democratice nu o să-l impresioneze pe Tăriceanu.
De cum a ajuns președinte al Senatului, în martie 2014, Călin a impus două reguli de fier: 1. cu lifturile din preajma sălii de plen a Senatului nu mai circulă în sus și-n jos decât senatorii, nu toți nimenii de consilieri, diverși angajați ai Senatului ori, Doamne ferește!, vreun cetățean oarecare sau, și mai rău, vreun jurnalist (iar dacă există vreun inconștient care nu se conformează, liftierele de pe scăunelul din colțul cu butoane au ordin expres să impună respectarea regulii sacrosancte); 2. pe intrarea principală a Senatului (numită și A1), cea care îi rânjește în oglindă, peste stradă, clădirii sovietic-ceaușiste a Academiei Române, nu mai intră decât senatorii și alte mărimi, nu toți nimenii de consilieri, diverși angajați ai Senatului ori, Doamne ferește!, vreun cetățean oarecare sau, și mai rău, vreun jurnalist (iar dacă există vreun inconștient care nu se conformează, cerberii care verifică documentele de acces au ordin expres să impună respectarea regulii sacrosancte).
Una dintre urmările acestor decizii a fost că, mult mai des decât înainte de impunerea lor, exact la capătul de jos al covorului de pe scările care duc la intrarea A1, a fost văzut Porsche-ul 911 de colecție al lui Tăriceanu. Imaginați-vă scena: Călin urcă în trombă aleea care se desprinde din Bulevardul 13 Septembrie spre A1, în Porsche-ul lui lipit de caldarâm, parchează paralel cu capătul covorului (nu, nu e roșu, e verde, ce scăpare cromatică impardonabilă din partea lui Anton!), portiera din dreapta se aliniază cu prima treaptă de marmură, portiera din stânga se deschide și toate cele 120 de kile în viu ale Tăriceanului se preling afară din mașină, pe care o ocolesc (ele, kilele, pe ea, mașina) grațios ca să pășească pe covorul care acoperă marmura, treaptă cu treaptă, până la ușa impunătoare, principală, a Senatului; acolo, în sfârșit, Călin se oprește, apoi se întoarce și respiră cu nesaț, singur, uitându-se peste pajiștea cu cât mai multe terenuri de fotbal a Senatului: are în față o nouă zi în care este românul cel mai reprezentativ și, evident, unicul autorizat să legifereze. Ce vrea el.
Iar dacă nu poate chiar ce vrea el, sigur mai găsește vreun hol prin Senat care e prea circulat de către niște nimeni cărora le trebuie interzis accesul sau vreo toaletă unde hârtia igienică nu trebuie să fie mângâiată decât de popouri de demnitari. Iar dacă și astea se termină într-o zi, găsește el o mie de oameni la o coadă cărora să le râdă în nas. Dar nu din Porsche, că nu merită amărăștenii ăia să-i vadă bijuteria personală. Ci din Duster-ul cu geamuri fumurii al Senatului. Pentru că Senatul este Camera așa-zis superioară a Parlamentului României. Iar Parlamentul României este, conform Constituției…
