Inventivitatea intru imbogatire a demnitarilor este fara frontiere. Teoretic, n-ar fi nimic rau aici, pentru ca in lumea capitalista asta presupune competenta, inteligenta, harnicie si multe alte calitati care sunt motorul dezvoltarii. Rau este ca bogatia demnitarilor romani este rezultatul aproape exclusiv al functiei publice pe care o detin. Talentul imbogatirii in exercitiul functiunii capata noi valente de la an la an, iar metodele se diversifica cu o rapiditate care demonstreaza o neobisnuita capacitate de adaptare. Daca in 2005 pentru camuflarea provenientei banilor au fost folosite intens mostenirile, gaselnite gen matusa Tamara, in 2006 la moda au fost nuntile si comisiile de privatizare. Desi in continuare raman extrem de profitabile traditionalele AGA si CA-uri, o noutate o reprezinta totusi comisiile de privatizare, unde imbulzeala si fluctuatia au fost maxime. Ele sunt vaca de muls, stipendiile pentru clientela politica. Bogdan Olteanu, Gheorghe Barbu, Sebastian Vladescu, Decebal Traian Remes, Sebastian Bodu, ca sa dam doar cateva exemple, nu au avut nicio reticenta in a incasa miliarde de lei din comisiile de privatizare de la BCR sau CEC. Desigur, legea nu-i impiedica in mod explicit sa-si rotunjeasca veniturile chiar si din privatizari ratate, cum este cea a CEC-ului, dar asta nu micsoreaza cu nimic viciul moral al chestiunii. Daca la nivelul primului esalon al demnitarilor inghesuiala este la comisiile de privatizare, secretarii de stat si directorii au ramas fideli AGA-urilor. Principiul dupa care se ghideaza cu totii este cel al cantitatii, firesc din moment ce “indemnizatiile” pentru fiecare sedinta nu sunt de lepadat. Asa se face ca sunt secretari de stat care figureaza in cate opt CA la diferite societati ramase la stat, recordul in materie detinandu-l consilierul Dumitru Saitoc cu unsprezece AGA si CA.
O alta noutate a anului o constituie darurile de nunta de zeci de mii de euro si care par la prima vedere nesusceptibile de vreun matrapazlac. Cand insa plicurile cumuleaza sume rotunjoare – de 70.000 euro, cazul lui Codrut Seres, sau de 90.000 euro, cat a strans fiul ministrului Hardau -, se ridica tot felul de semne de intrebare. Lasand la o parte constatarea ca doar la nuntile tiganesti si cele ministeriale se mai strange asa mult de la “masa”, mult mai important este faptul ca acesti bani au o provenienta greu verificabila. In spatele plicurilor nuntasilor poate fi orice. Dupa experimentul mostenirilor, nuntile par in ochii opiniei publice la fel de dubioase.
Integritatea demnitarilor este greu pusa la incercare de feluritele tentatii care apar pe drumul manos al carierei politice. Pentru a-i feri de ele, pentru a-i ajuta sa-si puna stavila pohtelor de imbogatire prin intermediul functiei, pentru a-i impiedica sa urmeze exemplul lui Adrian Nastase, fusese inventata Agentia Nationala de Integritate. Fusese, pentru ca, presimtind pericolul, parlamentarii au omorat-o din fasa. Asa se face ca tot declaratiile de avere raman in continuare singurul mod de a cerceta imbogatirea demnitarilor. Dar si acestea constituie prea mult pentru multi demnitari, care amana pe cat pot momentul fatidic al expunerii averii in ochii opiniei publice. Printre intarziati se numara, cum altfel, chiar membrii Comisiei juridice si cei care au depus amendamentele de mutilare a Legii ANI. oliticienii isi fac insa socoteli gresite, gandindu-se ca, odata integrati, Uniunea Europeana va uita de coruptia la nivel inalt si o va lasa mai moale cu ANI si cu “pestii cei mari”. Europei nu-i convine s-o importe nici pe matusa Tamara, nici darul de nunta, si cu atat mai putin smecheria pe bani publici.
