Aceia dintre noi care mai viseaza la o lume corecta, unde morala sa fie liber-consimtita iar nu fortat-impusa de circumstante, ar putea sa-si dea la refacut visul. Chiar in aceste zile se desfasoara o ofensiva de proportii nemaiintalnite in Romania impotriva coruptiei. Cavalerul cu spade e – cum altfel? – presedintele Traian Basescu. Primul atins de valul de moralitate acuta nu este altul decat cel caruia, pe cand era inca unul dintre candidati, actualul presedinte ii spunea ca nici nu stie cat de mic incepe sa fie. Strigatura asta marinareasca facea, acum aproape doi ani, cariera intre alegatorii din Romania. Motivul este si era si atunci limpede pentru toata lumea: Adrian Nastase era unul dintre cei mai antipatici, aroganti, egoisti politicieni romani, cocotat in varful ierarhiei si vorbind de-acolo despre saracie ca “sport national”. In ce-l priveste pe domnia sa, dl in chestie prefera sporturile mai elitiste, cum ar fi vanatoarea sau achizitia de obiecte de pret, harti, tablouri, carti vechi si, in general, orice ar valora mult, in dolari sau in euro.
Nu spun, lupta dlui Traian Basescu este una dreapta. Pentru ca drept este sa lupti impotriva coruptiei si a celor care fac din functia publica nimic mai mult decat o ocazie de sporire a propriei averi. Mercantilismul nu mai este azi dispretuit, asa cum era in urma cu, sa zicem, 40 sau 80 de ani, dimpotriva. Perioada romantica a mentalitatii romanesti s-a incheiat. Dar are si mercantilismul, mentalitatea la moda, limitele lui, pe care multe persoane, intrate in viata politica doar spre a depasi orice limite ale nesimtirii si nerusinarii, nu le iau in seama. Atunci cand spiritul mercantil al vreunui Nastase interfereaza brutal cu afacerile de stat, oameni din ierarhie, mercantili si ei in fond, sunt capabili sa reactioneze la incalcarea teritoriilor.
Dupa caderea lui Adrian Nastase, in fond cea mai mare de acest tip din 1990 incoace, s-au si auzit vocile europene care apreciaza anticoruptia, incercarea de epurare a vietii politice de mercantilismul exagerat si ilegal. Ceea ce ne face inca o data sa ne dam seama ca aceasta lupta dreapta, a presedintelui Basescu si a celorlalti, nu e decat o demonstratie pentru oficialii europeni, carora le cerem mana de cativa ani, iar ei ne arata cu degetul defectele care trebuie inlaturate inainte de a ne-o da. Astfel incat toate discursurile care dau de inteles ca anticoruptia se refera de fapt la crearea unei vieti mai usoare pentru cetatean, intr-un teritoriu public mai curat, nu sunt decat demagogie. Ca de obicei, ca si pana acum. Jumatate demagogie, jumatate gesturi. Un progres enorm pentru tarisoara obisnuita cu suta la suta demagogie. In finalul “oranduirii comuniste” se ajunsese la un fel de conventie intre “organe” si cetatean: nu ne iubesti, bine, dar te porti ca si cum ne-ai iubi. Faza romantica, aceea care impunea insusirea convingerilor, trecuse. Cam acelasi lucru se intampla si acum: Uniunea Europeana se multumeste cu gesturile, sperand ca acestea vor crea, in cele din urma, si mentalitatea. La altii, cei care vor si beneficia de noua situatie a tarii.
Pe drumul spre o justitie independenta avem deocamdata o justitie care raspunde la comenzile, directe sau indirecte, ale politicului, doar ca acestea au acum un obiectiv avuabil: integrarea Romaniei in UE. E drept, disciplina nu sta in firea omului, ci se invata, fara mare placere la inceput, practicandu-se, fie si resemnat, mai tarziu. Se spera ca aceia care au fost educati in sistemul ticalosit al comunismului securistic vor mima convingator moralitatea, iar urmatoarele generatii o vor asimila si practica.
