Presedintele Basescu pleaca astazi la Washington, a doua vizita pe care o efectueaza in capitala americana. Faptul ca vizitele sefului statului in America si convorbirile cu presedintele Statelor Unite par a capata un caracter regulat este, in sine, un lucru bun. Trecute sunt vremurile in care Ion Iliescu il pandea pe Bill Clinton pe culoarele Forumului Economic pentru a schimba doua vorbe cu liderul lumii libere. Cel putin din acest punct de vedere, am revenit la normalitate.
Normalitatea nu inseamna insa ca nu exista necazuri in paradis. Desi relatiile Romaniei cu America nu au fost niciodata mai bune, exista in continuare regiuni intregi slab sau complet neexplorate. Una dintre ele este prezenta dezamagitoare a investitorilor americani pe piata romaneasca. Basescu este deja supus unor critici din interior, care au constatat ca a mizat mult pe relatia cu America, in primul rand vietile soldatilor romani din Irak si Afganistan, fara a primi mare lucru in schimb. Nici contracte avantajoase pentru reconstructia Irakului, nici investitii…
Modul acesta de a gandi ca ar trebui sa primim ceva, si in primul rand bani, in schimbul vietilor militarilor romani este o dovada de cinism dezgustatoare. Romania se afla in Afganistan pentru ca este membra NATO si are obligatii in calitate de membru si se afla in Irak pentru ca are un parteneriat strategic cu Statele Unite. Ideea liberala cu retragerea trupelor din Irak fie pentru a incerca stoarcerea unor avantaje materiale, fie din considerente de imagine publica interna este, oricum ai lua-o, meschina si sper ca presedintele sa il convinga, la Washington, pe omologul sau ca Romania este o tara serioasa care isi respecta angajamentele.
Revenind la investitii, absenta marilor firme americane este, intr-adevar, suparatoare, dar acest lucru spune mai mult despre starea economiei si societatii romanesti decat despre absenta “recunostintei” americane sau vreo prostie de felul acesta. Cine are cat de cat idee despre cum fac afaceri americanii stie ca acestora le place ca lucrurile sa se desfasoare cat mai simplu si mai eficient, ceea ce inseamna ca marile companii americane se vor tine deoparte de o tara cu birocratie excesiva si coruptie sufocanta.
Cand presedintele Basescu a lansat pe piata ideea axei Washington-Londra-Bucuresti s-a nascut rapid diversiunea ca o apropiere prea mare de America ar nemultumi unele capitale europene precum Parisul sau Berlinul si ar pune in pericol, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Intre timp, lideri politici antiamericani precum Gerhard Schroder au disparut – slava Domnului! – din peisaj, iar europenii au ajuns la concluzia ca a pune America in opozitie cu Europa nu face bine nici uneia dintre ele. Am aparat, cu ceva timp in urma, ideea ca o tara (re)nascuta din aspiratia spre libertate ca Romania poate readuce in Europa valorile libertatii individuale si initiativei private care par sa fie mai vii in America decat in Europa Occidentala. Din acest punct de vedere, apropierea Romaniei de Statele Unite nu poate fi decat un avantaj pentru Uniunea Europeana. Iar cat priveste aderarea, ea nu e amenintata decat de functionari corupti si judecatori inepti.
O alta initiativa a lui Basescu, politica la Marea Negra, ar putea constitui obiectul unei neintelegeri cu America. Washingtonul, care priveste la nivel global, ca o mare putere, ar vrea sa vada cat mai repede Ucraina in NATO. Presedintele ar trebui sa incerce sa il convinga pe George W. Bush ca lucrurile nu trebuie grabite, ca Ucraina trebuie sa invete ca nu are un statut privilegiat si ca trebuie sa isi rezolve mai intai problemele bilaterale cu Romania inainte de a avea pretentii.
