Imaginile cu femei agatate de gatul liderului PNL vor ramane multa vreme in memorie, precum acelea cu Petre Roman la APACA. Dar imensul sau succes se datoreaza empatiei create intre Tariceanu si liderele organizatiilor de femei, vreunui mesaj care sa le fi cucerit acestora inimile? Judecand dupa tratamentul “special” acordat deputatei Mona Musca pentru ca dumnealui sa nu fie cumva obligat sa dea piept cu un mesaj incomod, s-ar spune ca succesul nu s-a bazat decat pe felul in care arata primul ministru. Pe imagine, el fiind considerat baiat frumusel, tocmai bun de pus in rama, un superstar…
De altfel Calin Popescu Tariceanu nici nu s-a aratat interesat ca din discurs femeile liberale sa inteleaga preocuparea sa fata de problemele lor reale. Dar le-a vorbit despre reforma. De toate felurile, insa mai mult de jumatate din discurs i-a fost dedicat prietenului sau Dinu Patriciu. Plictisit probabil sa tot pareze atacuri, premierul s-a hotarat sa dea o tema de rumegat criticilor sai. Sub pretext ca n-ar exista comunicare intre Justitie si Guvern ca, adica, de ce Justitia sa fie o putere mai presus de toate celelalte, premierul a propus elaborarea unui set de reguli. Un neavenit ar putea spune ca-i bine sa se procedeze la organizarea comunicarii, sa nu mai fie asa un haos din care sa nu se inteleaga nimic. Numai ca, departe de haos, lucrurile tocmai au inceput sa reintre in normal datorita prevederilor constitutionale si legilor in vigoare aliniate la standarde europene. Legislatia actuala reglementeaza clar comunicarea dintre Executiv si puterea judecatoreasca. Insa Tariceanu vrea setul imediat! In plus, premierul are nevoie si de o asa-numita exceptie de confidentialitate necesara demnitarilor urmariti penal, un fel de “sase, vine procurorul!”, intarindu-le astfel impresia ca sunt deasupra tuturor. Indicii despre ce anume ar vrea Tariceanu sunt incluse in discursul destinat, poate nu intamplator, admiratoarelor sale care sa-i poarte cu inflacarare mesajul prin filiale. Exista riscul ca institutiile nominalizate – Ministerul de Justitie, CSM, Inalta Curte de Justitie, Parchetul General -, beneficiarele unui set de (ne)reguli, sa inteleaga ca de acum incolo nu mai au voie sa faca nimic fara aprobare “de sus”. Ce pricepe oricine din intreaga tevatura este ca nu se incearca decat legalizarea traficului de influenta. De ce? Pentru ca premierul este suparat ca i-a dat un telefon procurorului general sa se intereseze despre arestarea prietenului sau, iar interventia telefonica a fost rapid taxata de opinia publica drept incercare de influentare a mersului anchetei. Nu i-au picat bine nici comentariile dupa conversatia Tariceanu-Patriciu-Macovei purtata la Guvern. Premierul doreste sa poata face oricand exact la fel. De ce sa se mai ascunda cand poate sa aranjeze lucrurile in asa fel incat sa-l sune pe procurorul general la orice ora doreste si sa-l intrebe tot ce vrea sau de ce sa mai fie obligat sa raspunda criticilor fiindca a pus-o pe Macovei intr-o situatie penibila pentru cariera sa de ministru… La o adica nu pricepe nici de ce sa nu aiba, in ciuda separatiei puterilor in stat, dialog direct cu seful DNA, cu CSM sau Inalta Curte de Justitie si sa-l dubleze, daca asa pofteste, pe ministrul Justitiei, transformat, ca-n vremea pesedistilor, in marioneta puterii!
Categoric, Tariceanu are o inima mare. Pentru prieteni este in stare de orice: sa intre in istorie ca fiind premierul liberal care nu respecta Constitutia, sa mearga in zorii zilei pana la Parlament sa explice de cand isi cunoaste amicul, sa intermedieze oricate intalniri intre ministrul Justitiei si urmariti penal, sa le vorbeasca ore in sir femeilor…
