Cu oarecare intarziere, platformistii au spus o bucatica de adevar, si anume ca-si vor face partid. Daca ar fi fost corecti, ar fi spus-o de la inceput: lansam platforma ca nada pentru un viitor partid. Despre orientarea acestui nou partid nu se indoia nimeni: el trebuia sa refaca onoarea de stanga festelita de pedisti atunci cand au trecut, cam peste noapte, la dreapta, devenind, cica, populari europeni. Astfel incat acum, daca o parte dintre cei care ziceau ca sunt liberali fac o jumatate de pas mai spre stanga, lucrurile se echilibreaza: avem un Partid Democrat de centru-dreapta, dar avem si un Partid Liberal (Democrat) de centru, deci fara particula “dreapta” langa celalalt cuvant.
Iata ca, in cele din urma, dar destul de repede, se adevereste ceea ce multa lume anuntase inca de anul trecut: ca dl presedinte Traian Basescu vrea sa-si creeze un partid al sau, pe care sa-l foloseasca asa cum pofteste inima domniei sale, de altfel foarte poftitoare la multe lucruri, dintre care si destule incompatibile cu functia actuala. O sa spuneti: dar ce, nu avea PD-ul? Asa e, il avea, dar acesta e un partid despre care toti stiu ca e presul presedintelui. Mai trebuia unul, de nuanta (lingvistica) liberala, ca sa fie toata lumea convinsa de valabilitatea presedintelui. Trebuia adica si un covor persan pe langa pres. Persan e un fel de a zice. Persane se zicea ca sunt si covoarele care se vindeau scump prin magazinele comertului de stat socialist, din vremea cand dl Stolojan ocupa o functie discreta, dar foarte tare. Nu chiar ca acum, dar totusi. Ca pozei televizate a “platformistilor” i s-a alaturat si doamna Mona Musca nu e nimic de mirare, doar domnia sa era numai cu presedintele Basescu in gura inca de pe cand era ministru liberal al Culturii.
Cei care se supara numai si numai pe Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca si pe ceilalti “platformisti”, sau pe inspiratorul victoriilor acestora (isi mai aminteste cineva formula?), gresesc. Semnalul a putut fi dat atunci cand dl Calin Popescu Tariceanu s-a dus intr-o vizita externa prim-ministru, anuntand ca se intoarce demisionar, iar la intoarcere, ce sa vezi? Era tot prim-ministru si asa a ramas pana in ziua de azi. Eu nu zic ca trebuia sa demisioneze. Trebuia doar sa nu anunte ca demisioneaza daca nu era sigur ca o va face. Sau daca nu era sigur ca domnia sa singur ia deciziile. Sau, mai pe sleau spus, daca nu stia ce parere are despre hotararea sa dl Dinu Patriciu, vorba ceea, inspiratorul victoriilor domniei sale. Asadar, fiecare are in spate un “inspirator”. Theodor Stolojan pe Traian Basescu, Calin Popescu Tariceanu pe Dinu Patriciu. Este, deci, corect sa facem comparatia intre acestia doi. Deocamdata, nu stim ce va spune justitia despre afacerile dlui Dinu Patriciu, asa ca suspendam comparatia. Cu atat mai mult cu cat nu stim nici ce-o sa spuna ea despre dosarul Flota, atunci cand impricinatul principal n-o sa mai fie ce este. Intre timp, s-a aflat ca dl Dinu Patriciu a sustinut egal, la alegerile trecute, si PSD-ul, si PNL-ul. Ca si cum un soldat dintr-o transee s-ar intoarce din cand in cand si ar mai trage cate o rafala, egala cu cea trasa inspre inamic, si spre tovarasii sai de transee. Daca nu era membru PNL, putea sa-i sustina chiar pe toti combatantii. Dl Dinu Patriciu trebuia exclus din partid, cum s-a facut cu “platformistii”. E clar ca dl Dinu Patriciu e liberal cam pe cat e PLD-ul covorul persan al dlui Basescu. Nu ca acesta din urma n-ar calca pe el, nu, ci din cauza unor caracteristici proprii ale recentului produs politic romanesc.
