Criza declansata saptamana trecuta de votarea legii majorarii salariilor profesorilor cu 50% arata cat de desarte au fost sperantele noastre ca maturizarea clasei politice este un proces ireversibil. Din aceasta poveste, cei mai sifonati ies primii doi oameni in stat: Tariceanu si Basescu. Primul, pentru ca a demonstrat ca a scapat complet de sub control guvernarea. Multi s-au intrebat cum a fost posibil ca toti deputatii PNL sa voteze pentru o asemenea crestere in conditiile in care presedintele partidului plus ministrul de Finante stiau exact ca nu exista resurse pentru a o sustine. si cum este posibil ca acestia doi sa ne ofere acum o perspectiva apocaliptica asupra viitorului economiei, cand nu au facut nimic pentru a-si convinge macar colegii de partid sa se opuna acestei legi aberante?! A avut loc o intalnire a grupului PNL pe acest subiect pentru a stabili un punct de vedere comun asupra revendicarilor salariale? Si daca nu, a cui este vina?
Presupunand ca Tariceanu va spune ca era prea ocupat cu treburile guvernarii, de fapt cu celelalte pomeni electorale pe care le semneaza pe banda rulanta, cine din partid va plati pentru o asemenea gafa? Sa incercam un pronostic: nimeni. Nici macar ministrul Educatiei, Adomnitei, care a votat si el intru dezastrul institutiei pe care (inca) o conduce. Pentru ca, de fapt, in ciuda lamentarilor ulterioare, toti liberalii, de la deputat la premier, au consimtit cu buna stiinta sa joace aceasta mascarada marcata de lasitate, in care si-au dat acordul ca salariile profesorilor sa creasca cu 50% pentru a si-l retrage doua zile mai tarziu, vrand sa creeze impresia ca macar au incercat.
La fel de jenanta a fost si pozitia lui Traian Basescu. Dupa ce a tinut in Parlament discursul despre starea natiunii si a dat impresia ca vrea sa se aplece asupra problemelor profunde ale societatii pentru a oferi solutii pe termen lung, presedintele s-a reintors la meteahna sa mai veche – jocul politic marunt. Intrebat daca va promulga legea, el nu a raspuns nici macar ca va da un raspuns dupa ce va primi un raport asupra efectelor ei, cum a mai facut alta data, foarte corect. Nu a spus nici macar "Da". A zis "Cum sa nu!", lasandu-ne sa intelegem ca instinctele sale primare, care il fac sa savureze gafele adversarilor politici, in ciuda pretului pe care am putea sa-l platim cu totii in contul lor, nu l-au parasit nici o secunda. Este si un semn ca presedintele nu mai are nici o speranta ca PD-L ar putea castiga alegerile. Altfel, cum ar putea sa accepte ca proiectatului guvern Stolojan sa i se lase mostenire o asemenea povara economica?
Si Tariceanu, si Basescu au cazut in capcana intinsa cu mestesug de PSD, care detine recordul national la promisiuni desantate si este multiplu campion electoral la castigat voturi cu un carnat si-o bere. Pentru cei care voteaza burghezia rosie, prapastia dintre promisiuni si posibilitati a devenit de mult irelevanta. Multi dintre ei nu isi doresc nimic mai mult decat sa fie mintiti frumos. Votantii PNL si PD-L inca mai asteapta de la aceste partide ratiune si responsabilitate.
Acceptand sa joace dupa regulile PSD, contribuind cu aplomb la unanimitatea voturilor demagogice, liberalii si democratii se indreapta spre o infrangere zdrobitoare. In clipa in care convingerea ca toti politicienii din Romania sunt o apa si un pamant devine cvasiunanima, cei care castiga sunt de fapt cei ce au cel mai putin de pierdut. Cei care cu greu mai pot dezamagi mai mult decat au facut-o deja. Cei care in ciuda performantelor detestabile au ajuns sa fie acceptati de votantii lor ca fiind raul cu care s-au obisnuit, cel suportabil.
In conditiile in care fostii votanti ai Aliantei D.A. vor tine sa-si exprime dezamagirea ocolind urnele de vot, este foarte posibil ca viitorul Romaniei pentru urmatorii patru ani sa fie hotarat de cei ce s-au resemnat ca nimic fundamental nu se poate schimba in bine in aceasta tara.
