Data de mult uitată a începerii noului an școlar

Laurențiu Mușoiu 14.04.2021 - 00:10
Laurențiu Mușoiu

Românii erau obișnuiți cu anumite date importante în calendar, cu mare importanță pentru societatea noastră, una dintre acestea fiind 15 septembrie, când, în mod tradițional, era prima zi de școală.

Share

Data debutului anului școlar a tot fost schimbată, acum, ajungându-se ca profesorii, părinții și elevii să se întrebe, în fiecare an, la ce dată va decide ministrul în funcție al Educației că va începe școala.

Anul acesta am aflat măcar din timp că data va fi 13 septembrie, într-o zi de luni.

Cu siguranță și această plimbare a datei la care începe noul an școlar a contribuit la creșterea lipsului de interes legat de educație, în rândul elevilor.

Cât timp anul școlar nu mai are o dată fixă, măcar pentru ceremoniile de deschidere, la nivelul mentalului colectiv scade și importanța învățământului.

Mai grav este, că deja de aproape un an de zile, sub zodia pandemiei COVID-19 este extrem de greu pentru elevi, părinți și profesori să mai realizeze în ce fază se află anul școlar în curs, pe unde se află și unde ar fi trebuit să fie parcursul materiei, când și până când trebuie organizată pregătirea examenelor naționale etc.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a decis ca anul școlar 2021 – 2022 să înceapă cu două zile mai repede, față de data tradițională de 15 septembrie, ca să începe săptămâna cu debutul anului școlar.

Prin această măsură, într-adevăr elevii și profesorii ar trebui să treacă mai repede la treabă, cu siguranță, în cele mai multe cazuri, dacă prima zi de școală ar fi fost cea de miercuri, când e trecută în calendar data de 15 septembrie, acea săptămână ar fi fost pierdută pentru învățătură.

Grav este, în primul rând, că din această tradiție a debutului școlii s-a piedut obiceiul primirii cărților de către copii, deoarece, de ani buni, Ministerul Educației nu reușește să livreze toate manualele nici până la sfârșitul anului școlar.