Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum devin cheltuielile venituri prin artificii fiscal-bugetare

Florin Budescu Actualizat: 12.08.2019 - 09:29
Florin Budescu

Când v-aţi scos ultima dată bani din buzunarul stâng, ca să aveţi impresia că aveţi mai mulţi bani în aparenţă decât în realitate pipăindu-vă buzunarul drept?

Share

De la o vreme, Guvernul face public, în mod repetat, această mişcare, cu tot mai multă insistenţă, pentru a conserva imaginea publică a existenţei unui echilibru bugetar, în realitate demult devenit o chestiune foarte precară. Şi sunt extrem de delicat în exprimare.

Şmecheria este, în realitate, relativ simplă şi o poate înţelege oricine: deficitul bugetar este sus pentru că veniturile la buget sunt incapabile să ţină pasul cu cheltuielile, care sunt, în raport cu veniturile, tot mai mari. Avansul cheltuielilor depăşeşte avansul veniturilor. Concret, cheltuielile (din cauza creşterii salariilor bugetare şi a pensiilor) au tot crescut, iar veniturile, care au crescut şi ele, nu au putut să crească în acelaşi ritm, chiar dacă şi ele s-au apreciat considerabil, lucru vizibil în fiecare execuţie bugetară trimestrială.

Dar chiar şi la acest capitol avem exact aceeaşi şmecherie pusă în funcţiune: transformarea cheltuielilor în venituri. Voi lista în continuare patru metode de rotire a banilor, prin conturi, spre Fisc.

1. Transferul contribuţiilor de la angajat la angajator. A fost o şmecherie formală, un artificiu contabil, pur şi simplu, la nivel macrofiscal. Unul dintre experţii contabili cu care am discutat despre povestea aceasta, imediat după apariţia OG 79/2017, a aşa-zisei „mari revoluţii fiscale“, când a auzit ce conţine aceasta, a crezut că glumesc. M-a rugat să-i dau timp, să se convingă că nu-mi bat joc de el sau nu ştiu despre ce e vorba. Peste un sfert de oră, m-a sunat, râzând cu lacrimi şi spunându-mi că aşa ceva este o escrocherie ieftină, care nu va ţine. Ţine. De aproape doi ani.

Combinată cu creşterea salariilor bugetare şi forţarea creşterii salariului minim, a avut efectul că la beneficiar salariile au crescut foarte puţin, ba, în unele cazuri, chiar au scăzut, iar marele beneficiar a fost bugetul de stat, pentru că veniturile la buget s-au majorat.

Banii au făcut un mare rotocol, printr-o serie de conturi, iar la finalul zilei au poposit la o odihnă binemeritată, în conturile ANAF. Îndrăznesc să afirm că, prevăzând ce se întâmplă acum, Guvernul a încercat pe cât posibil să-şi augmenteze veniturile, băgând mâna în buzunarele celor cărora le spunea că le măreşte veniturile.

2. Controalele ITM anunţate pentru prevenirea muncii la negru în realitate se referă la altceva: munca la gri.

Detaliind, dacă discutăm despre controalele ITM pe munca la negru propriu-zisă (adică pe angajarea unor lucrători fără contract, pe care nişte antreprenori îi plătesc cu bani negri, „din pungă“), este o practică imposibil de inhibat cu controale făcute de ITM.

Efectul, dacă la un constructor, spre exemplu, vine Inspectoratul Teritorial de Muncă şi îi dă o amendă, e că administratorul acesteia râde şi plăteşte suma de bani, care este modică, comparativ cu banii pe care îi câştigă folosind forţă de muncă la negru.

O soluţie de micşorare a volumului de muncă la negru ar fi, de exemplu, micşorarea taxelor şi a impozitelor pe muncă. La fiecare măsură fiscală de acest gen, numărul muncitorilor la negru a scăzut. Ideea este că în niciun caz cu controale de la ITM nu vei reuşi să declanşezi un lanţ cauzal de tip „vine ITM → angajez cu contract muncitorii → plătesc pentru ei dările la stat → cresc veniturile la Fisc“.

Chestiunea este valabilă şi pentru munca la gri. Plus că Fiscul, dacă va încadra două contracte existente îtnre un angajator şi un angajat ca evaziune fiscală, pentru că primul este pe salariul minim brut, iar al doilea este o completare a venitului negociat pe, să zicem, PFA, ori pe microîntreprindere, s-ar putea să se trezească dat în judecată de angajatorul respectiv, care va argumenta în instanţă că avea motive legitime să încheie al doilea contract. Veniturile la buget, astfel, indiferent de felul cum se va soluţiona în civil acest proces, vor întârzia să apară.

3. Bonificaţiile acordate firmelor care-şi plătesc în avans datoriile la Fisc sunt, în context, tot o expresie a unui soi de disperare a Fiscului de a mai aduna nişte sume de bani, cât de mici, din mediul de business, mai repede, dacă e posibil, nu la termen, adică cel târziu pe 31 martie 2020. Sună cam aşa:

Măi firme, e vorba despre câţiva firfirei, dar ce-ar fi să ne daţi voi banii ăştia mai repede? Că avem nevoie de ei.

O asemenea măsură fiscală a mai fost luată de Guvern în anii 2000-2003, dar în cu totul alt context şi cu alte semnificaţii contextuale.

 

4. Amnistia fiscală în realitate nu este o amnistie fiscală (cu care oricum nu sunt deloc de acord), ci un mod de a le spune datornicilor astfel:

Mai daţi şi voi la stat o parte din bani, că de restul vă scutim.

Iar aici ajungem iar la rotirea unor bani prin nişte conturi, astfel încât – gândesc strategii Cabinetului Dăncilă – la sfârşitul zilei ar urma să poposească voioşi, la odihnă, în conturile ANAF. Ei bine, lucrurile nu sunt deloc atât de simple.

În primul rând, structura datoriilor este de-aşa natură că marea majoritate a datornicilor nu au cum să-şi restructureze datoriile. Dacă este vorba despre firme private, în primul rând. Dacă este vorba despre companii de stat sau alte entităţi, iarăşi, lichidităţi acum nu prea au de unde să fie.

Ceea ce se poate este ca o companie cu datorii la buget să-şi lichidizeze un activ valoros, pe care oricum îl ţine degeaba. Aceasta este posibil, cu condiţia să găsească cumpărători. Problema este ca lucrurile acestea să se facă conform legii. Dacă încep malversaţiunile subterane tipice, atunci statul va avea o problemă cu reprezentanţii săi şi cu sumele de bani obţinute.

Chestiunea cea mai delicată este însă alta: aceste variaţiuni pe tema scutirii de la plata unei datorii, făcută de către stat unei entităţi de stat sau private, sunt ajutoare de stat. Uniunea Europeană e foarte dură şi strictă cu regulile de acordare a ajutoarelor de stat.

Acestea se dau exclusiv pentru dezvoltare. Regulile anunţate acum pentru restructurarea datoriilor aduc a acest gen de ajutor de stat pentru dezvoltare, dar sunt mai sumare şi poate, cumva, caricaturale. Guvernul ar trebui să ţină cont că, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Comisia Europeană a stabilit că ajutorul de stat de 60 milioane de euro acordat Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost ilegal şi trebuie recuperat.

Partea tragică abia începe: CEH a consumat cu veselie banii primiţi, iar complexul energetic va fi acum, cumva, executat pentru ceea ce a devenit o datorie ce trebuie recuperată. Exemplul acesta concret poate fi aplicat comparativ în cazul datornicilor la buget pe care Executivul vrea acum să-i scutească de o parte dintre banii datoraţi.

Nebunia va începe când Comisia Europeană va spune României că trebuie să recupereze aceşti bani, iar partea cea mai delicată va fi atunci când vom şti exact cum se numesc actorii economici respectivi. Impactul social şi cel economic sunt imposibil de prevăzut acum.

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...