Corneliu Vadim Tudor are de ce să fie gelos. Lui nu i-a dat prin minte că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania ar putea fi considerat „o cianură politică”. Nu-i bai, i-a dat vicepremierului Marko Bela.
Dar nici vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, nu a rămas mai prejos, căci, încă din 22 februarie 2011 afirmase că UDMR „suge la două ţâţe, şi în lei, şi în forinţi”.
Iar vajnicul lider Szasz Jeno, de la tribuna celui de-al treilea Congres al Partidului Civic Maghiar, susţinea că maghiarii nu mai înghit „cianura oferită de UDMR”, formaţiune care, potrivit aceluiaşi orator, practica prostituţia politică încă din decembrie 2009, îmbrăcată în pijamaua PSD-PNL, dar bătând la uşa PDL-ului.
Ani şi ani la rând, Ianoş al nostru a avut o singură faţă:
UDMR. Şi i-am admirat-o cu toţi: calm, raţional, elegant, demn. Acum are trei feţe – UDMR, PPMT şi PCM – iar vârtejul calculelor electorale înfierbântă ceardaşul. Existenţa mai multor formaţiuni maghiare nu trebuie să ducă la slăbirea comunităţii ci, dimpotrivă, la consolidare şi democraţie. Acesta este sfatul bun dat de Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar şi al Consiliului Naţional FIDESZ, prezent la congresul din 3 septembrie 2011 al PCM – ocazie cu care a devenit preşedintele de onoare al acestui partid secuiesc. Dar când voturile se distribuie la trei formaţiuni în loc de una singură, jocul democratic devine mai aprig.
Tematica pe care, cel puţin teoretic, se discută compatibilităţile include autonomia Ţinutului Secuiesc, proiectul Roşia Montană şi corupţia. Cei mai noi sunt mai puri, astfel că Jeno Szasz a lansat apelul său către Laszlo Tokes, către Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, către oricine este dispus să termine cu „politica de vânzare a comunităţii maghiare”, către „toţi cei care sunt devotaţi naţiunii şi creştinătăţii” şi care „trebuie să fie de partea naţională”.
UDMR este acuzată de trădare, de faptul că nu a înregistrat nici un progres pe calea autonomiei teritoriale timp de 20 de ani, de corupţie. UDMR se vede izo-la-tă pe nedrept, iar calculele electorale, mai ales din perspectiva obsedantului prag de 5% necesar pentru a intra în viitorul parlament, nu sunt deloc liniştitoare. Voi da un singur exemplu: în 2007, la alegerile europarlamentare, când Laszlo Tokes a candidat independent, obţinând 3,44% din voturi, UDMR a cules 5,52% din sufragii, cel mai mic scor din 1990. În 2009, când Laszlo Tokes a candidat din partea UDMR, rezultatul a fost 8,92%. Pentru pragul de 5%, ar trebui ca 75% din maghiari să îşi dea votul pentru UDMR. În condiţiile în care celelalte două partide obţin mai mult de 25% împreună, UDMR nu va mai fi prezentă în Parlamentul României. Renunţarea prin lege la acest prag de 5% ar putea fi o soluţie , dar colegii de guvernare nu se grăbesc să o acorde. Dimpotrivă, există tensiuni şi în coaliţie, iar negocierile sunt dificile. Poziţia UDMR este cu atât mai incomodă.
În fapt, evoluţia acestei formaţiuni a fost şi rămâne remarcabilă atât ca apărătoare a drepturilor maghiarimii, cât şi ca partid politic din România. Discursul calm, moderat, limpede, consecvent şi convingător, participarea la guvernare, calitatea comunicării cu electoratul, cu celelalte formaţiuni politice, echilibrul – meritele UDMR nu pot fi contestate, dar timpul îşi spune cuvântul.
Există întrebări interesante:
1. Să fie oare adevărat că mişcarea împotriva proiectului Roşia Montană are finanţare Soros?
2. Este adevărat că rolul partidelor mai noi este de a colecta voturile nehotărâţilor, decepţionaţilor, dezorientaţilor? 3. În ce măsură accentele ultranaţionaliste trebuie să îngrijoreze?
Deocamdată, prin acordul cu partenerii de guvernare (PDL şi UNPR) privind alegerile din 2012, UDMR a luat o gură de oxigen, asigurându-şi un mic moment de respiro. Cel puţin acum nu mai poate fi acuzată de coaliţia la putere că favorizează deliberat pe foştii parteneri PSD şi PNL prin faptul că nu e de acord cu modificările privitoare la alegeri. Dar în politică nu se ştie niciodată. Tentaţia există deja: Victor Ponta găseşte că este corect să nu se condiţioneze prezenţa maghiarilor în parlament de acel prag de 5%. Jocul este relansat. 
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
