10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialScutul antiracheta american - o provocare pentru relatiile bilaterale

Scutul antiracheta american – o provocare pentru relatiile bilaterale

Este inca prea devreme pentru a putea evalua importanta deciziei autoritatilor romane cu privire la acceptarea invitatiei lansate de Administratia Obama in vederea participarii la scutul antiracheta american. Din 2015 Romania va gazdui, asadar, elemente terestre ale sistemului destinat sa ofere Europei protectie antibalistica "mpotriva amenintarilor, reale sau potentiale, venite din Iran. Importanta acestei decizii depinde, in cele din urma, mai ales, de modul in care reprezentantii unei tari mici ca Romania vor sti sa negocieze cu un partener infinit mai mare si mai puternic, dar si de natura cooperarii stabilite – daca va fi una limitata doar la chestiuni militare sau una extinsa si in alte domenii care ar permite SUA sa devina o contrapondere a UE.

Judecand dupa primele reactii ale televiziunilor conduse de Alexandru Sassu si Emil Hurezeanu, orice telespectator strain si neavizat ar fi fost tentat sa creada fie ca Romania inca mai este pasalac turcesc, fie ca tara se afla in plina epoca de rebotezare a oraselor si catunelor sale dupa Stalin si Petru Groza. Abordarea jurnalistica a evenimentului s-a distins, in cazul ambelor posturi TV, printr-un sir interminabil de truisme si provincialisme, realizatorii concentrandu-se obsesiv pe chestiunea parerilor altora, mai exact ale NATO si UE, in legatura cu acest pas. Cum tratatele bilaterale intre doua tari membre NATO nu reprezinta nimic iesit din comun, nu vad de ce acordul de fata ar starni reactii mai aparte?! Iar daca le-ar starni totusi, atunci am putea concluziona ca Alianta Nord-Atlantica a uitat de insasi menirea ei primordiala – anume de a apara lumea libera de amenintarile venite dinspre tari inca nelibere.

Fireste ca in multiplele structuri ale UE vor exista si persoane mai putin incantate de vestea despre revenirea americanilor in Balcani. ën cadrul eforturilor postrazboi de normalizare a situatiei tensionate din Bosnia si Kosovo, UE a reusit sa ramplaseze SUA in calitate de entitate conducatoare. Destui eurofanatici viseaza de atunci la un sistem defensiv pur european care sa inlocuiasca NATO – si a carui atitudine fata de SUA ar fi, probabil, similar de "calda" precum cea afisata de Moscova. Irelevanta punctului de vedere al UE a fost pecetluita o data cu decizia alegerii baronesei Catherine Ashton, o fosta militanta pentru dezarmarea nucleara a Marii Britanii, in functia de Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, la care am mai putea adauga si vestea – de data mai recenta – a desemnarii lui Adrian Severin pe post de raportor al Parlamentului European pe problema relatiilor cu Rusia.
O Uniune Europeana care nu a sesizat, in cadrul politicii ei de securitate, necesitatea sustinerii statelor baltice extrem de fragile din punct de vedere economic ar reactiona de-a dreptul absurd daca ar decide acum sa critice Romania in vreun fel. Momentan, toata lumea sta si urmareste reactiile Rusiei – in special dupa ce presedintele Medvedev s-a grabit sa aprobe o noua doctrina militara, potrivit careia orice tara aflata in coasta Rusiei si participanta la sistemul antiracheta american ar deveni o tinta legitima pentru lovituri de racheta preventive ale Rusiei. Pe cand unii experti interpreteaza ultimele maraieli ale Kremlinului ca pe niste amenintari mai degraba goale, avand in vedere ca mobilizarea Rusiei impotriva micutei Georgii s-a demonstrat, in 2008, surprinzator de anevoioasa, altii inclina sa creada ca de data aceasta Rusia nu blufeaza.

Nu trebuie pierdut din vedere ca acordul americano-roman poate deveni insa si un factor de deteriorare a relatiilor bilaterale, in conditiile in care SUA nu si-ar purta negocierile cu suficienta sensibilitate si delicatete, iar Romania nu ar da dovada de destula fermitate. Washingtonul s-a declarat deja dispus sa ofere asistenta financiara necesara, avand in vedere ca ar fi fost atat nejudicios, cat si arogant sa se astepte ca Romania
sa-si sece bugetul oricum saracacios rezervat investitiilor in vederea instalarii componentelor de scut convenite. Pe de alta parte, Romania va fi nevoita curand sa-si modernizeze dotarea fortelor aeriene militare, iar in prezent avioanele de lupta ale suedezilor de la Gripen par preferabile, din punct de vedere al raportului tehnologie-costuri, termeni de livrare, mentenanta etc., optiunii F16 produse de americanii de la Lockheed Martin. Cel putin in acest caz, autoritatile de la Bucuresti vor trebui sa adopte o pozitie extrem de ferma fata de Washington – atitudine intalnita, de altfel, si in cadrul tratativelor duse de alti aliati similar de slabi. Este limpede ca SUA au nevoie de contributia Romaniei, astfel ca Washingtonul are toate motivele sa se astepte la negocieri dure. Daca Romania va aborda negocierile cu superficialitate sau chiar nepasare, americanii nu doar ca vor fi neplacut surprinsi, ci si-ar putea pune chiar unele intrebari legate de seriozitatea aliatului lor.

Nu in ultimul rand, debutul acestor negocieri reprezinta o buna ocazie pentru ca Traian Basescu sa reflecteze si asupra componentei CSAT. Dispune acesta de suficiente resurse de inalt profesionalism pentru a proteja eficient interesele Romaniei intr-o astfel de chestiune vitala? Sau ar trebui scuturat nitel pentru a-l trezi la realitate si completat cu specialisti versati in analize regionale, strategii de aparare si achizitii militare? Un lucru este cert – daca CSAT nu va face fata cu brio actualei provocari de certa complexitate, ar avea de suferit nu reputatia acestuia, ci a presedintelui tarii, in timp ce alianta cu SUA ar risca sa nu se mai dezvolte corespunzator.

Dinamica acestei aliante este dictata, pana la urma, si de evolutia schimbului cultural, de modul in care Romania va intelege sa raspunda provocarilor relativismului cultural vest-european, de stabilirea unor legaturi economice mai puternice. Ma tem insa ca, atat timp cat Kazahstanul detine o pondere mai mare in viata economica a Romaniei decat SUA, nici un scut antiracheta nu va putea transforma tara intr-o zona cu adevarat sigura din punct de vedere occidental.

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă