Victor Ponta are dreptate să fie îngrijorat. Râvnind la toate păcatele puterii, opoziţia va pierde alegerile din 2012 după cum se prezintă lucrurile în acest moment.
Calculele electorale aruncă în talerul puterii clientela numeroasă, diversificată şi eutrofică, atât în ţară, cât şi în străinătate, manevrele de sistem electoral, modificările administrativ-teritoriale convenabile, figurile deja exersate pentru voturi în străinătate, opoziţia sfâşiată de dispute intestine, colectarea voturilor decepţionaţilor, nehotărâţilor, dezorientaţilor (toţi aceştia nu sunt deloc puţini) prin regrupări de baleiaj în propria ogradă (tip Albă-ca- Zăpada) sau sisteme de dragare în ape stângiste (tip UNPR), prin personalităţi care şi-au conservat integritatea pentru a furniza oricui şi oricând exemplul viu şi concludent că „nu toţi pedeliştii sunt la fel” (vezi Monica Macovei) şi, nu în ultimul rând, printr-o prezenţă inteligentă şi adecvată în mass-media. Dar atuul puterii rămâne preşedintele Traian Băsescu, omul capabil să câştige alegeri cu sloganuri gen „Vin la Primărie!” sau „Să trăiţi bine!”, jucătorul luptător care nu se joacă şi nu abandonează niciodată, politicianul abil care creează sistemul, îl pune la treabă şi îl dirijează cu mână forte.
Aceleaşi calcule electorale aruncă în talerul opoziţiei erodarea încrederii şi simpatiei faţă de cei aflaţi la putere, fenomen accelerat în aceste vremuri de criză. Sacoşele, micii şi turismul electoral nu se pun, că şi puterea le are.
De partea cui va înclina balanţa sau cât de mare ar trebui să fie nemulţumirea populară pentru a se contracara avantajele de pe talerul puterii? La o primă şi superficială privire, s-ar părea că Victor Ponta îşi face griji degeaba, nemulţumirile populaţiei fiind suficient de mari pentru un viitor succes al opoziţiei.
În realitate, chestiunea este alta. Poate opoziţia asuma şi gestiona capitalul nemulţumirii populare convertindu-l corect şi profitabil în capital electoral? Altfel spus, în ce măsură crede populaţia că, la o adică, USL i-ar putea rezolva cât de cât necazurile? Omul de rând, la supărare, poate fi de acord cu Victor Ponta, care afirmă că nu putem merge mai departe cu Băsescu şi cu Boc. Dar cu ce ar fi mai breji Ponta şi Antonescu? Aceasta va fi întrebarea cea mare şi exact răspunsul la această întrebare îl duce la disperare pe domnul Ponta.
Am văzut o caricatură simpatică: într-un pom, cântă o păsărică. Un motănel vine şi îşi aşază sub copac farfurioara în care primeşte de obicei mâncare. Dacă scriem pe pasărea cântătoare „nemulţumirea populară” şi pe motănel „USL” înţelegem imediat neliniştile domnului Ponta. Nemulţumirea populară există sus pe ram, problema este că nu coboară să îndestuleze farfurioara cu voturi a USL, pentru că păsărica nu se aşteaptă la nimic bun de la motan şi nu poate crede că motanul este soluţia.
De la fostele alegeri până în prezent, opoziţia a construit un discurs ciudat, lăbărţat pe două dimensiuni: 1. ura contra lui Traian Băsescu; 2. înjurarea populaţiei pe motiv ca l-a votat pe Traian Băsescu. Antenele jubilează de atunci încoace la fiecare măsură de austeritate care apasă greu pe umerii populaţiei, mesajul fiind: „Ce bine ne pare că vă e greu, aşa vă trebuie, fir-aţi ai dracu’, că voi l-aţi votat pe Băsescu!”. Acum, după ce i-ai înjurat aproape 4 ani şi te-ai bucurat de răul lor, fără să dai niciodată vreo soluţie, e cam greu să-i convingi să-ţi dea votul, nu?
De exemplu, Mircea Badea, de profesie „băiat” (aşa spune el), de câte ori l-am văzut şi eu la televizor, nu mai prididea să se bucure de răul oamenilor şi să îi înjure că l-au votat pe Băsescu. În plus, tot spunea cum e el cel mai tare din parcare şi cel mai fiţos, ce le face el poliţiştilor, cum şi-a luat el pistol, cum nu respectă el regulile de circulaţie pentru că maşina lui nici nu poate merge cu viteza legală de şmecheră ce e, într-un discurs narcisist de esenţă manelistică, de înţeles, poate, la nivelul unei adolescenţe mai acneice, dar total deplasat la un cogemite bărbat în deceniul patru al vieţii. Nu l-aş fi invocat pe acest pitoresc personaj, dar el reprezintă mediatic nivelul de responsabilitate şi de civism al uslaşilor, că nu întâmplător tot joaca de-a maşinuţele este şi pasiunea vieţii liderului Ponta.
Este imposibil să explici acestor şmecheri că la 35-40 de ani oamenii au familii şi copii, responsabilităţi şi griji mari, trudă zilnică şi necazuri de care nu se cade să facă nimeni mişto. Nici nu ne propunem lucruri imposibile.
Tot ce ne propunem este să îi dăm dreptate domnului Ponta în ceea ce priveşte angoasele electorale ale domniei sale. Puterea are multe păcate, pentru că oricând şi oriunde puterea corupe. Iar actuala opoziţie râvneşte la păcatele puterii şi atât. De aceea va pierde viitoarele alegeri.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
