Săptămîna trecută ministul francez pentru Afaceri Europene a ajuns să spună, citat de portalul de informaţii Euractiv, că România nu va intra în zona Schengen pentru că nu recunoaşte frontiera cu Republica Moldova şi ar avea chiar o dispută de frontieră cu statul vecin.
Cîteva precizări de context înainte de a comenta aceste declaraţii. În septembrie, colegul meu Ciprian Ciucu a publicat la Centrul Român de Politici Europene o monitorizare independentă a modului în care România îndeplinea criteriile tehnice. Per total, dădeam României o notă de 9 din 10. Adică aveam unele intîrzieri, la noul terminal Schengen de pe Otopeni de pildă, dar cu indulgenţă se putea spune că România îndeplinea criteriile tehnice. Oricum, verdictul final din partea Bruxellului vine după vizitele experţilor care au loc chiar acum. În ce ne priveşte, CRPE pregăteşte raportul final al proiectului şi vom veni şi noi cu amănunte. Pe lîngă criteriile tehnice, colegul meu avertiza la acel moment că sînt semnale dinspre unele capitale europene că vor lega aderarea la Schengen de alte două teme: romii şi corupţia. Acum e oficial şi se întîmplă exact ceea ce ne temeam: Parisul leagă oficial aderarea noastră de alte teme.
Pe lîngă romi şi corupţie, acum e băgată pe agendă şi relaţia cu Republica Moldova. Dacă francezii cred că legînd tema integrării romilor de Schengen se poate rezolva ceva, se înşeală profund. Integrarea romilor este un proces istoric, cere schimbare de instituţii şi de generaţii, pe cînd Schengen e un efort pe termen scurt. E drept că se poate spune că România are o datorie istorică, că în loc să ne ocupăm de marginalii noştri am fost mulţumiţi că au plecat de capul lor după deschiderea graniţelor, devenind prolema altora. În ce priveşte corupţia, politicienii noştri au crezut că dacă a expirat sancţiunea prevăzută de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), atunci gata, UE nu mai are ce ne face, ne putem destrăbăla, desfiinţa ANI şi alte mizerii (pariu că votul de protejare a Monicăi Ridzi se va vedea în viitorul raport?). Am avertizat mereu că dacă le vom rîde în nas vor găsi un moment unde să ne rîdă şi ei în nas. Şi acesta este aderarea la Schengen. Deci, într-un fel o merităm. Cu toate astea, nu recomand legarea Schengen de MCV, şi pentru că sînt dintre cei care susţin continuarea monitorizării pe justiţie pe termen mai lung, chiar mai lung decît aderarea la Schengen, care nu poate fi amînată foarte mult. Şi nu „cumpăr” nici argumentul ambasadoarei olandeze la Bucureşti cum că oameni prost plătiţi ca poliţiştii români nu ar putea aplica regulile Schengen. Poliţiştii noştri cîştigă OK pentru nivelul din România, iar pe acest principiu nici o ţară din estic nu mai intra în Schengen pînă nu alinia salariile poliţiştilor la cele vestice. Deci în ce priveşte romii şi corupţia era de aşteptat, deşi conectarea celor două teme de Schengen este contraproductivă.
Acestea fiind zise, legarea de ultim moment de către Franţa a temei Schengen de tema relaţiei România – Moldova este scandaloasă, trebuie respinsă ferm de către guvernul român şi trebuie contracarată ca atare poziţia franceză la nivelul UE. Şi trebuie să o facem cu argumente care să fie pe înţelesul europenilor, nu să ne frustrăm şi enervăm în suc propriu. Noi am trimis deja din partea CRPE un drept la replică către Euractiv, portalul de la Bruxelles, în care contracaram argumentele prezentate de ei şi de guvernul francez (articolul în original şi dreptul nostru la replică pot fi citite aici: http://www.euractiv.com/en/future-eu/france-blocks-romania-bulgarias-schengen-bids-news-500445). Argumentele ar fi următoarele.
România a recunoscut şi recunoaşte fără nici un echivoc graniţa cu Moldova. Tratatul Filat – Baconschi recent semnat nu este un tratat de recunoaştere a frontierei, ci un tratat de gestionare a unei frontiere deja recunoscute. Argumentul celor de la Euractiv că preşedintele Ghimpu a denunţat tratatul este fals, Ghimpu l-a criticat pe Filat pe temeiuri procedurale, a mulţumit României pentru semnare şi a promis ratificarea (citiţi interviul pentru Agerpress unde Ghimpu a dres busuiocul). Oricum, indiferent de certurile politicienilor moldoveni, România a făcut un gest de bunăvoinţă, semnînd tratatul la cererea Chişinăului. Din asta, francezii au priceput că România nu recunoştea pînă acum frontierea şi chiar că ar avea o dispută cu Moldova referitor la frontiere. Este pur şi simplu stupid şi scandalos.
În ce priveşte interesul strategic al României în Moldova, nu trebuie să ne ascundem după deget: România doreşte aderarea Moldovei la UE. Nu e nici un secret, nici un plan abscons, este politica oficială a statului român, pe care o asumăm în mod deschis. Am susţinut şi susţin că e cea mai bună formulă de rezolvare a unor răni istorice: regăsirea în comun în UE a celor două state ceea ce e acceptabil pentru toată lumea la Chişinău. România asumă acest obiectiv şi face ce poate pentru a ţine uşa deschisă pentru Moldova. Asta nu înseamnă am avea vreun plan pe dedesubt de acaparare a Moldovei, sau ce mai visează unii. Cu alte cuvinte: trebuie să spunem clar la Bruxelles ce vrem în legătură cu Moldova. Şi ce nu vrem.
România a organizat în interiorul UE un aşa numit grup de „prieteni ai Moldovei”, adică ţări care să susţină integrarea Moldovei. Cum mai ales esticii s-au arătat interesaţi (balticii, polonezii, ungurii), aveam nevoie şi de un stat vechi din vest, care să echilibreze tabloul. Ştiţi cine s-a băgat? Chiar Franţa. În virtutea Parteneriatului Strategic pe care îl avea cu România. Aşa de strategic a fost parteneriatul ăsta că Franţa a fost statul european care a blocat recent în Consiliul UE oferirea unui road map pentru ridicarea vizelor către Moldova. Cu aşa „prieteni ai Moldovei” mai bine fără. Pînă la urmă, Moldova a primit doar un plan de acţiuni pentru ridicarea vizelor. Diferenţa este că un road map ar fi adus automat la ridicarea vizelor cînd Chişinăul îndeplinea condiţiilor, pe cînd planul de acţiuni presupune că se va vota din nou după ce vor îndeplini aceste condiţii, deci iar un vot politic, iar se va opune Franţa. Care susţine că moldovenii nu pot primi ridicarea vizelor decît atunci cînd se acordă şi Rusiei aşa ceva, deşi Rusia nici gînd să ceară un road map sau să fie dispusă să îndeplinească condiţiile tehnice. Pînă acum alţii erau purtătorii de cuvînt ai Rusiei în Consiliu, nu ştiu cum a ajuns Parisul în postura asta de pitic de grădină geo-strategic.
În ce priveşte gogoriţa vînturată de presa occidentală cu milioanele de moldoveni făcuţi peste noapte cetăţeni UE de către România, aici argumentele sînt simple. Politica de redobîndire a cetăţeniei de către România este de fapt una restrictivă, bazată pe criterii individuale. Şi subliniez că vorbim de redobîndire, nu de acordare. Adică o iau înapoi cei care au avut, ei sau familia lor, această cetăţenie pînă la ocupaţia sovietică. Departe de milioanele de cetăţenii vînturate, România a acordat aproximativ 70.000 în acest an, care s-ar presupune că e anul de expansiune pe sub preş a UE în Moldova. Spre comparaţie, Franţa acordă anual circa 120.000 de cetăţenii emigranţilor non-UE.
România plăteşte într-un fel sau altul imaginea şi reputaţia proaste. În ce priveşte problema cu cetăţenia plăteşte şi gura mare a Preşedintelui Băsescu, care s-a coborît în 2009 la nivelul lui Voronin şi la Bruxelles s-a înţeles altceva decît era. Dar dincolo de asta, politica României faţă de Moldova se modernizează şi e departe de paranoia unora de la Moscova şi Paris. Ieşirea ministrului francez pe tema Schengen – Moldova este isterică şi nu mă feresc să o numesc ca atare. Poate cu romii şi cu corupţia au ceva dreptate pe fond, dar la asta cu Moldova pur şi simplu bat cîmpii.
