Recentul interviu acordat de presedintele Traian Basescu unei reportere de la Der Spiegel atinge, intr-unul dintre punctele sale, chestiunea scepticismului european. Atunci cand ziarista Annet Muller aminteste ca germanii sunt “deosebit de sceptici” in ce priveste aderarea tarii noastre, omul de la Cotroceni isi exprima si el propriul scepticism cu privire la UE, care a devenit mai birocratica, nu a fost capabila sa adopte o constitutie comuna si se teme de propriul sau viitor.
Citind asemenea declaratii reciproce nu poti sa nu observi ca ele sunt cinstite, ca provin dintr-o estimare realista a situatiei si ca nu fac abuz de politete si diplomatie. S-ar putea spune ca partile fac un schimb reciproc avantajos de opinii sincere, codul comun in care acestea sunt elaborate fiind unul prin excelenta sceptic. Aproape ca te si intrebi, in fata acestei prudente cam dezolate si, in orice caz, lipsite de orice entuziasm, daca jocul acesta politic ar merita sa continue in asemenea conditii.
Sa fii sceptic nu este mare filosofie. Daca in antichitatea clasica, greco-romana, aceasta atitudine a devenit una care a fundamentat o intreaga scoala filosofica, regasindu-se si in setul de idei si de optiuni ale altor scoli de gandire, in gandirea europeana moderna, mai cu seama in cea stiintifica, scepticismul a parut mereu dovada echilibrului, a estimarii corecte, a luciditatii. Cu toate acestea, astazi, la inceput de secol al XXI-lea, scepticismul a ajuns sa cunoasca o galerie de personaje care ii amesteca, fara prea multe fasoane, atat pe romanul E.M. Cioran, “scepticul de serviciu” al unei lumi in plina decadenta, cum au vrut unii sa il numeasca, cat si pe americanul Murphy, faimosul autor al unor principii si observatii exprimate aforistic, de un umor irezistibil si de o justete aparent fara cusur.
Uite asa s-a ajuns in situatia in care, daca esti jovial, plin de sanatate si increzator in viata poti parea nitelus cam tamp, in vreme ce un suras amar, cu subinteles, o remarca cu gust de pelin si o ridicare mestera din sprancene te transforma intr-un ins profund, complex, de un realism beton.
Prin situatia sa de om politic, Traian Basescu este – sau trebuie sa fie – mai degraba optimist. Cum altfel sa conduci un popor, daca nu il asiguri in fiecare minut ca, avandu-te pe tine in frunte, se indreapta spre o situatie mai buna?! Si totusi, domnia sa socoteste ca e potrivit sa contracareze provocarea jurnalistei germane referitoare la neincrederea concetatenilor ei fata de romani si Romania printr-o neincredere si mai si adresata comunitatii europene.
Procedand insa astfel, Traian Basescu stramba inoportun din nas chiar inainte de a intra in clubul mult ravnit, ceea ce nu da deloc bine sau suna, orisicat, cam tras de par. Nu se cade fata de tarile europene care, de bine, de rau, au votat intrarea Romaniei in U.E. pentru 1 ianuarie 2007, dar nici fata de cele douazeci si cam doua de milioane de romani asigurati in repetate randuri ca asta e calea de urmat. Argumentele aduse in discutie sunt, de altfel, pe cat de sigure, pe atat de irelevante. Ca germanii sunt neincrezatori in raport cu romanii? Dar ce, cu francezii, cu italienii, cu turcii au fost altfel? Nu prejudecatile omului de pe strada conteaza, iar jurnalista pare sa ignore acest lucru. Ceea ce a contat a fost votul parlamentarilor din Germania, iar acest vot a fost favorabil Romaniei. Dornic insa sa raspunda cu aceeasi moneda – procedand, care va sa zica, emotional -, presedintele nostru aduce in discutie trei temeri proprii la adresa UE. Ca ar fi o mare birocratie (uitand sa spuna ca, spre deosebire de alte la fel de mari birocratii – cum e cea chineza, de pilda, pomenita de Margaret Thatcher intr-un faimos adagiu unde China si UE erau tratate deopotriva ca imperii birocratice -, UE are o birocratie functionala, responsiva si eficienta)… Ca e incapabila sa adopte o constitutie proprie (dar toate tratatele si acordurile pe baza carora functioneaza deocamdata ii asigura foarte bine cadrul constitutional necesar)… Ca, in fine, exista o temere fata de viitor (ca si cum in Romania, Mongolia sau S.U.A. nu ar exista asa ceva).
Supunere la moda sau intrare in rezonanta emotionala cu o modesta capcana mediatica, atitudinea scepticului nu pare cea mai buna formula prin care Romania sa intre, in zilele ce vin, in UE.
