Pe alte taramuri europene, cei mai multi dintre politicienii care au optat pentru independenta obis-nuiesc sa ia atitudine intr-o serie intreaga de chestiuni majore pentru a preintampina abordarea acestora strict de pe pozitiile traditionale ale spectrului politic – stanga, centru, dreapta. Destui au ajuns independenti si pentru a se putea dedica nevoilor unei anumite localitati – de regula una cu probleme fie nebagate in seama, fie nerezolvate de catre partide. Mai sunt, desigur, si unii care prefera statutul de independent pur si simplu pentru ca sunt personaje prea aparte sau dificile pentru a se putea adapta disciplinei de partid.
In Romania, in schimb, politicienii adunati sub stindardul independentei sunt, pana la ultimul, creaturi ale sistemului politic. Desi provin din pseudo-stanga sau pseudo-dreapta politicii neaose, doctrina nu inseamna nimic pentru ei. Obiectivul lor a fost, din start, doar unul: de a avea parte de facilitatile care decurg din variile demnitati si pozitii obtinute − si care ar fi ramas inaccesibile in conditiile in care s-ar fi demonstrat fideli partidelor lor de bastina.
Gabriel Oprea, croitorul actualelor straie "inde-pendente", pare sa se considere deja un lider de viitor, drept care nu prea gusta perspectiva impartirii puterii cu niscaiva baroni pesedisti navaliti peste noapte. Iar unii dintre acestia abia asteapta sa ajunga din nou in fruntea unui minister – vezi Marian Sarbu. In mod cert, PSD inca mai geme de persoane vexate de ideea slujirii unui stapan neofit precum Victor Ponta, asa cum va fi fost, probabil, si cazul lui Cristian Diaconescu. Cat il priveste pe Serban Mihailescu – acesta va fi conchis, probabil, ca o noua identitate politica care reclama colaborarea cu cei aflati la putere poate fi exclusiv benefica in conditiile interminabilelor sale probleme cu justitia. In tabara liberala, mi-siunea de a purta quijotescul razboi ordonat de Don Crin impotriva PDL este putin probabil sa-i incante pe toti combatantii, iar dorinta de a conta si profita de pe urma unei situatii fluc-tuante i-ar putea influenta, pana la urma, pe destui dintre ei.
Independentii au oferit Guvernului Boc o oarecare stabilitate. De-acum au tras concluzia insa ca sosit timpul unei recompense pe masura, urmand ca PDL sa le rasplateasca apostazia cu varii functii si/sau demnitati. Liderul grupului independentilor din Senat, fostul liberal Liviu Campanu, a avertizat deja deschis ca rabdarea lor are niste limite, amenintand cu retragerea sprijinului pentru Guvernul Boc in cazul in care liderii PDL nu vor ceda independentilor functiile de conducere ale unor institutii publice deconcentrate, in baza unui protocol incheiat la nivel national. S-ar zice ca numirea lui Mihai David – fost sef al filialei PSD din Brasov si, aparent, inca membru al acestei formatiuni – in fruntea Hidroenergetica, una dintre cele doua companii nationale energetice recent infiintate, nu le-a picat tocmai bine independentilor. Se tem, probabil, ca trenul sinecurilor va fi curand plin ochi, fara ca ei sa fi prins suficiente locuri caldute. Pare insa improbabil sa obtina la fel de multe concesii din partea PDL ca si UDMR. Pana la urma, udemeristii nu se afla in concurenta cu PDL, pe cand metamorfozarea independentilor intr-o Uniune pentru Progres are toate sansele sa le dea pedelistilor serioase dureri de cap.
Oprea, Culita Tarata si Eugen Nicolicea sunt personaje pe cat de abile, pe atat de lipsite de scrupule. Din tabara PDL, nimeni nu le-ar putea face fata cu exceptia lui Traian Basescu. Pe mana lor au incaput nu o data unele dintre parghiile ascunse ale puterii – fie de stat, fie economice – astfel ca ultimul lucru pe care si l-ar dori acum ar fi obscuritatea ce ar surveni concomitent cu o absorbtie sau contopire cu PDL. Este limpede ca au analizat cu atentie abilitatea UDMR de a face si desface guverne, considerand ca a sosit vremea pentru ca acest rol sa revina, pe viitor, unui partid romanesc.
In atare conditii, ramane oarecum de neinteles de ce independentii nu au demarat inca batalia pentru cucerirea unor segmente ale administratiei publice spre a o transforma in baza de putere a noii lor formatiuni. Asemenea modalitati de ascensiune ale unor partide politice s-au mai vazut in trecut si in America Latina, si in Orientul Mijlociu – dat fiind ca orice tara in care societatea civila a esuat sa isi sesizeze potentialul, in care mass-media au ajuns iremediabil compromise, in care intelec-tualii si profesionistii evita sfera politica constituie terenul ideal pentru un partid intemeiat pe insasi puterea statului.
Ma intreb daca tanarul locotenent de intendenta Gabriel Oprea, care in zilele de 25-26 decembrie 1989 o "pazea" pe Doinea Cornea in timp ce capii dictaturii comuniste erau executati, ritualic, la Targoviste, si-a imaginat vreo clipa ca peste doua decenii se va afla personal in centrul unei alte drame politice?! Va fi, neindoielnic, fascinant de urmarit daca grupul defectorilor preponderent ex-pesedisti vor reusi sau nu sa faca jocurile astfel incat sa ajunga cruciali pentru soartaGuvernului Boc. Este limpede ca unii dintre ei deja viseaza la o dominatie "pe fata". Daca strategia lor va avea succes, PDL va fi pierdut jocul in mod lamentabil… si, mai presus de toate, pe mana sa.
