10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialClub Romania

Club Romania

Recenta decizie a lui Ion Iliescu de a salva pielea premierului liberal m-a determinat sa reexaminez evolutia democratiilor europene in vederea depistarii unor eventuale paralele cu mersul celei romanesti. Greu de gasit insa un model contemporan relativ similar. In final m-am oprit asupra primelor decenii de independenta ale Italiei – perioada transformismului. Modelul parea unicul concordant. In Italia ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea, guvernele constituiau o afacere cat se poate de flexibila, ingloband reprezentanti din toate partidele parlamentare. In opinia mai-marilor epocii, rolul primar al politicii era cel al satisfacerii poftelor grupurilor de interese implicate si, desigur, ale propriilor politicieni. Formula a condus la inerente frustrari, fiind succedata de un alt binecunoscut sistem politic – fascismul. Totusi, nu trebuie pierdut din vedere ca Italia a necesitat decenii pentru a depasi acea perioada.  
Variatii ale modelului au aparut atat in Spania, turno politico, cat si in Portugalia, rotativismo. In Romania acelor vremuri, diferentele dintre principalele partide politice erau, paradoxal, mai manifeste decat in prezent – cand apar de-a dreptul difuze. Dar tara dispunea, in persoana regelui Carol I, de un garant al stabilitatii. Atunci au fost finalizate o serie de proiecte notabile precum podul de la Cernavoda, denumit initial podul Regele Carol I, iar ulterior Anghel Saligny. In cei 17 ani postdecembristi, Romania nu a avut, in schimb, parte de o singura realizare de asemenea anvergura. UE s-a tot straduit, pe parcursul ultimilor sapte ani, sa activeze pe post de sponsor al dezvoltarii autohtone, dar a esuat lamentabil. Statul s-a pipernicit pe masura ce avutia nationala incapea, bucata cu bucata, pe maini private – incepand cu cele ale fostilor directori de cooperativa transformati in latifundiari si pana la cele ale plutocratilor de talia lui Dinu Patriciu.
Cu totii sunt, de-acum, gardienii unui sistem in care mizeria publica si opulenta privata merg mana in mana. Subventioneaza partide si factiuni – "ajutate", astfel, deliberat sa devina instabile si opace. Cetatenii sunt pusi cu botul pe labe de indata ce tind sa-si aroge prea multa importanta. Actualii proprietari ai clubului democratiei romanesti par determinati a-i priva pe cetateni pana si de dreptul alegerii directe a flefului de stat – optiunea poporului devenind indezirabila, dat fiind ca persista riscul alegerii persoanei gresite. Functionalitatea acestei coterii este mentinuta prin distribuirea de favoruri si recompense politicienilor si clientelei acestora. Domnul Tariceanu, un Mare Vizir cu certa vocatie, isi plimba ministrii din dreapta in stanga pana cand se trezesc, nu o data, in deriva totala. Solidaritatea lor rezida in determinarea prezervarii unor dogme in esenta similare celor masonice, potrivit carora orice membru trebuie ferit de probleme si neplaceri – indiferent de sceleratia conduitei sale. Ca atare, Ion Iliescu, proteguitorul muncitorilor, prefera sa sara in ajutorul lui Tariceanu, bourgeois arhetipal, pentru simplul motiv ca atat timp cat premierul reuseste sa se mentina la putere, este improbabil ca Iliescu sa fie chemat a da socoteala, in justitie, pentru faptele de care s-a facut responsabil in perioada 1989-1991.
Nelipsita ramane, fireste, sfanta indignare la adresa acelui membru care indrazneste sa tradeze secretele Fratiei. Basescu este perceput drept inger cazut deoarece insista ca membrii coteriei sa se supuna macar partial legilor valabile pentru restul societatii. A mai ajuns un veritabil Lucifer si datorita credibilitatii de care se bucura in ochii unui mare numar de oameni – aspect care a amplificat scepticismul la adresa sa, determinand clubul sa-l tina la maxima distanta.
Spre deosebire de Italia trecutului, Romania prezenta nu este, din fericire, bantuita de spectrul fascismului. Dar o dictatura electiva, in care respectarea regulilor jocului democratic este doar mimata, puterea ramanand, de fapt, in aceleasi maini, nu poate fi defel exclusa. Iar intr-un asemenea caz romanii se vor vedea nevoiti sa continue migratia spre alte taramuri, mai norocite, din "Euroland". Milioane au luat deja calea Occidentului, reintoarcerea lor fiind improbabila atat timp cat tara este mentinuta in actuala stare.
Se prea poate ca peste vreo 30 de ani clubul sa fie nevoit a-si inchide usile definitiv – deoarece nu va mai fi ramas nimeni care sa-i serveasca pe rasfatatii membri ai coteriei. Dar pana atunci… ce de chefuri si festine ii mai asteapta!

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă